Potrivit unui proiect de lege, care va intra la vot în Camera Deputaților, instituțiile de stat nu vor mai putea cere cetățenilor dosar cu șină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public.
Este vorba de un amendament la proiectul ”legii privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale”.
- Publicitate -
Potrivit ziare.com, acest amendament se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice.
- Publicitate -
De asemenea, instituţiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate.
