spot_img
- Publicitate -

Tarife speciale pentru pasagerii Blue Air cărora li s-au anulat zborurile. Anunțul Wizz Air și Ryanair

Data:

După ce Blue Air a anunțat ieri că anulează toate zborurile până luni, 12 septembrie, companiile aeriene low-cost Wizz Air şi Ryanair au pornit campanii care îi vizează pe pasagerii afectați de anunțul operatorului român.

- Publicitate -

Wizz Air pune la dispoziție bilete de avion cu tarife începând de la 49.99 de euro, pe care pasagerii afectați le pot achiziționa folosind codul rezervării Blue Air, se arată în comunicatul de presă al companiei Wizz Air.

Rezervările pot fi efectuate prin intermediul paginii Wizz Air pentru tarife speciale. Potrivit promovării de pe site-ul companiei, preţurile sunt valabile pe anumite rute, cu număr limitat de locuri.

Citește și: Comuna Lipănești dă startul proiectului național „Șah în Școală” – FOTO

Şi Ryanair a anunţat că a lansat tarife speciale pentru pasagerii afectaţi de anularea zborurilor de către Blue Air. Acestea pornesc de la 49,99 de euro, pentru călătorii până pe 31 octombrie, cu menţiunea că pot fi rezervate până la miezul nopţii de 9 septembrie, arată ZF.

- Publicitate -

Marţi, compania aeriană Blue Air a anunțat că toate zborurile sunt suspendate până pe 12 septembrie. Ulterior, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că Guvernul va aloca suma de 5 milioane de lei către TAROM, pentru a trimite aeronave care să-i aducă acasă pe românii afectaţi de decizia companiei Blue Air de a suspenda zborurile.

Citește și: Miros de hazna, marți seară, reclamat de cititori în mai multe zone ale Ploieștiului

Cum ți se pare subiectul?

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Pouch-ul, noua metodă de fumat, sub buză, a elevilor, la ore

Ce mai e cool, David, acum, la școală? ”Să...

Cât de greu se obține permisul de conducere la Ploiești

Prefectura Prahova prin Serviciul Permise și Înmatriculări auto a...

Cu ce se ocupă muncitorii străini care vin în Prahova

Apariția muncitorilor străini în Prahova, mai ales veniți din...

Irina Loghin continuă să fie victima publicității neetice

Irina Loghin este una dintre puținele vedete care au...

Trenul care a greșit drumul spre Ploiești. Reacția CFR Călători

Observatorul Prahovean a publicat aseară un incident bizar petrecut...
- Publicitate -

Știri noi

Doi prahoveni, bronz la Campionatul Mondial de Juniori Bob 2

Muncă multă, pasiune și răbdare. Este rețeta succesului în...

Câți candidați au devenit șoferi în Prahova, în 2024

După ce vineri v-am prezentat cât de greu se...

Școala Spectrum Ploiești, din nou, cu rezultate excepționale

La excelență se ajunge prin implicare și foarte multă...

Nu mai plouă în Castelul Peleș! Muzeul poate fi vizitat

Nu mai plouă în Castelul Peleș! Pericolul degradării exponatelor...

Gaze din Marea Neagră. Începe forarea pe platforma Barents

Platforma-gigant de foraj Transocean Barents este gata să pornească...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum ajunge Ploieștiul mica Gaza sau Gunoigate republican

Avocatul Sorin George Botez este cel mai nou editorialist...

Școli „bune” și școli „proaste” în Ploiești

Tot mai mulți părinți aleg să își ducă la...

Georgeștii la piață, un kitsch cu pretenții de original

Fix în ziua în care a cerut românilor să...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Lovitură în dosarul Nordis. Vicol și Ciorbă, puși în libertate

Înalta Curte de Casație și justiție a decis punerea...

Ce județe intră sub cod galben de ninsori viscolite

Meteorologii anunţă, vineri, răcirea vremii, polei, ninsori şi intensificări...

Avertizare MAE de călătorie în Italia. Vreme nefavorabilă

În perioada 14-16 februarie 2024, în Italia, este în...

Incendiu la rafinăria Petromidia Năvodari

Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la rafinăria Petromidia...
- Publicitate -

Percheziții DNA la Armată. Este vizat un general cu 3 stele

Procurorii militari de la DNA au descins în această...

Cum va fi vremea în primele săptămâni de primăvară

Urmează două săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât cele...

AEP propune noi reguli pentru campaniile electorale online

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) propune un nou proiect privind...

Un nou cutremur, de 3,4 grade Richter, în România

Un nou seism, de 3,4 grade Richter, s-a produs,...