- Publicitate -

Bărbat de 70 de ani din Botoșani, la un pas de închisoare. A dat foc casei fostei iubite și a lovit-o, în ciuda ordinului de restricție

O femeie din Botoșani trăiește un adevărat calvar. Fostul său concubin în vârstă de 70 de ani i-a intrat în locuință, i-a dat foc la casă, a agresat-o, ignorând ordinul de restricție prin care îi era interzis să se apropie de femeie.

Potrivit Monitorul de Botoșani, bărbatul în vârstă de 70 de ani a fost arestat de două ori, dar acum el riscă să ajungă în pușcărie pentru trei ani.

- Publicitate -

Femeia în vârstă de 65 de ani a locuit împreună cu bărbatul. Timp de doi ani, aceștia au avut o relație de concubinaj. La începutul lui 2021, aceștia s-au despărțit iar femeia s-a mutat singură, foarte aproape de locuința fostului său iubit. De atunci a început calvarul.

Femeia a obținut de la Judecătoria Dorohoi un ordin de protecție, până pe 10 august, care îi interzicea bărbatului să se apropie la o distanță mai mică de 300 metri faţă de ea și de locuința ei. De asemenea, acestuia îi era interzis să ia orice fel de contact cu ea.

- Publicitate -

Bărbatul a fost în cele din urmă reținut pentru cercetări, însă a fost eliberat la scurtă vreme. Plecat din arest, bărbatul a încălcat din nou ordinul de protecție și s-a apropiat de locuința femeii. După acest episod, fostul concubin a fost arestat preventiv.

Imagine cu caracter ilustrativ

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -