- Publicitate -

Cine a câștigat Asia Express, sezonul 4

Antena 1 a difuzat aseară ”finala” show-ului Asia Express, care a ajuns la sezonul al patrulea. Câștigători au fost desemnați Mihai Petre și Elwira. Ei au încasat un premiu în valoare de 30.000 de euro.

Postarea lui Mihai Petre pe Instagram:

- Publicitate -

Dacă în urmă cu un an cineva mi-ar fi spus că voi pleca în Asia Express, i-aș fi spus că e nebun. Ideea a prins contur datorită fetiței mele, Catinca, unul dintre cei mai mari fani ai emisiunii. Așa am ajuns să trăiesc una dintre cele mai intense experiențe din viața mea! Pentru că asta a fost atât pentru mine, cât și pentru @elwirapetreofficial această cursă nebună – una dintre cele mai importante competiții din viața noastră.

E greu să pun în cuvinte tot ce am trăit și am simțit în acele două luni pentru că este atât de intens, de puternic, de copleșitor.. Îi mulțumesc Elwirei…pentru TOT! A fost sprijin, suport și cel mai bun coechipier pe care l-aș fi putut avea vreodată. Cursa asta ne-a unit și mai tare și simt că suntem și mai puternici.

- Publicitate -

Competiția asta nu ar fi fost la un nivel atât de ridicat fără celelalte echipe din concurs. Aș vrea să îi asigur de tot respectul meu pentru că au luptat cu atâta forță și determinare, ceea ce făcut ca acest Drum al Împăraților să fie o provocare și mai mare.

ECHIPA! Toți oamenii din spatele camerelor, care au muncit non-stop și fără de care nu ar fi posibil tot acest joc, de care noi ne-am bucurat atât de tare. Marian si Adelina, cameramanul și reporterul nostru sunt și ei câștigători pentru că în realitate am fost o echipă de 4, nu doar doi.

Vă mulțumesc și vouă, tuturor celor care ne-ați fost alături și ne-ați susținut.

- Publicitate -

Acest premiu este pentru fetele noastre. Nu cred că există bucurie mai mare decât aceea de a fi un erou pentru fetițele tale.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -