Noi restricții aprobate: Ce se întâmplă cu restaurantele, sălile de fitness și locurile de joacă-DOCUMENT

0

Au fost aprobate noi restricții pentru localitățile unde incidența cazurilor COVID-19 este de peste 3 la mia de locuitori. Cea mai importantă schimbare: certificatul verde pentru cei vaccinați, testați sau trecuți prin boală pentru accesul în spații închise, potrivit ziare.com.

Se solicită dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării, iar pentru cetăţenii UE este necesar certificatul digital COVID. Cât priveşte activitatea în baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, la incidenţă cuprinsă între 3 şi 6 la mie, se permite accesul doar persoanelor vaccinate, iar capacitatea sălilor este redusă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de joi, 16 septembrie 2021, Hotărârea numărul 70 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Deciziile adoptate de CNSU trebuie validate printr-o Hotărâre de Guvern, întrucât reprezintă modificări ale Hotărârii adoptate la începutul lunii de prelungire a stării de alertă în România.

Principalele modificări propuse vizează:

a) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:

– Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;

– Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;

– Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;

– Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;

– Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:

– Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;

– Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 05.00-24.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

b) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:

– Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

– Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 0500-0200 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

HCNSU-70

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău