- Publicitate -

Constanța introduce plata unui bilet de autobuz cu deșeuri. Ar trebui ”copiat” proiectul și de TCE Ploiești?

Vineri, 21 mai, Constanța va deveni primul oraș din România care introduce plata cu deşeuri pentru transportul public. Credeți că modelul ar putea fi aplicat cu succes și la Ploiești?

Potrivit digi24.ro,  Constanța lansează campania „Schimbă PET-ul cu biletul”, prin se poate circula cu mijloacele de transport în comun, plătind la schimb cu trei PET-uri și doze de aluminiu.

”Cei dornici să participe trebuie doar să aibă la ei 3 PET-uri sau doze de aluminiu, de orice dimensiune și să le predea la unul dintre punctele de colectare din cele mai circulate stații din Constanța, unde vor fi întâmpinați de voluntarii campaniei. Aceștia le vor oferi în schimbul deșeurilor un bilet, valabil pe orice linie, pe durata întregii zile. Costul biletelor este suportat integral de către partenerii privați ai acestei campanii. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare Green Ambalaje, unde vor fi transformate în noi resurse”, au explicat organizatorii pentru sursa citată.

Dacă se va bucura de succes, programul va fi aplicat în fiecare zi de vineri pe toată durata sezonului estival.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

31 din 41 de restaurante, hoteluri și pensiuni controlate de ISU Prahova au fost sancționate

Inspectorii ISU Prahova au descoperit nereguli la aproape toate...

„Am fost la Nibiru și mi-a plăcut”. Cum arată satul de vacanță al lui Selly

Nibiru, proiectul de divertisment dezvoltat de Selly pe litoralul...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi