- Publicitate -

Starea copilului trântit de pământ de un părinte într-un parc din Hunedoara

Copilul în vârstă de 13 ani, care duminică a fost victima unui act de violenţă extremă într-un loc de joacă din municipiul Hunedoara, a rămas internat în spital.

Potrivit medicului reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, citați de adevarul.ro, minorul internat duminică la Deva a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea conştienţei, şi va rămâne în unitatea medicală, starea sa fiind stabilă, în prezent. „Pe lângă traumatismul cranio-cerebral, a suferit şi o fractură de os occipital. Va fi transferat la Secţia de Neurochirurgie, însă starea sa nu necesită ca pacientul să fie supus unei intervenţii chirurgicale”, a precizat dr. Lucian Miron, directorul medical al SJU Deva.

- Publicitate -

Citește și: Imagini șocante dintr-un parc din Hunedoara. Doi copii sunt trântiți cu capul de pământ de un tânăr– VIDEO CU IMPACT EMOȚIONAL

Agresorul său, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara, a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore şi va fi adus, luni, în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -