Senatul a votat ca alocațiile copiilor să fie majorate cu 20% de la 1 ianuarie, apoi să fie indexate cu rata inflației. Legea inițială prevedea dublarea acestora.
Senatorii PNL, USR Plus și UDMR au votat modificarea legii privind dublarea alocațiilor de stat pentru copii.
Astfel, potrivit digi24.ro, nu vor mai fi două majorări în 2021 (la 1 ianuarie și 1 iulie), fiind aplicată doar cea de la începutul lui 2021, anume majorarea cu 20% din cuantumul lunii iulie 2020.
În plus, din 2022, alocațiile vor fi indexate doar cu rata inflației, astfel încât acestea nu se vor mai dubla.
Senatorii PSD și AUR au votat împotriva modificării legii, care va ajunge la Camera Deputaților, aceasta fiind și for decizional.
Întrebat de jurnaliști de ce PNL nu mai respectă promisiunile făcute de fostul Guvern Orban, premierul Cîțu a declarat:
„Așa s-au promis multe în trecut. Și PSD a promis dublări, triplări. În acest moment, pe construcția bugetară pe care noi o luăm în calcul în 2021, creșterea alocațiilor cu 20% este ceea ce cred că este sustenabil. Repet, nu este o decizie a Guvernului. Eu ca senator vă spun că este ceea ce eu am votat. Guvernul nu a luat nicio decizie în ceea ce privește alocațiile. Am lăsat la latitudinea Parlamentului”, a spus el.
