- Publicitate -

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) solicită interzicerea angajărilor la stat a celor care beneficiază de pensie și stimulent pentru cei care desfășoară activități cu risc

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a transmis Guvernului României o listă de revendicări printre care se numără interzicerea explicită a angajărilor la stat în domeniul administrației publice a persoanelor care beneficiază de pensie de la bugetul de stat.

FNSA solicită o întrevedere cu reprezentanții Guvernului pentru discutarea unor revendicări în domeniul administrației publice, motivând inclusiv faptul că „ne aflăm în perioada premergătoare alegerilor parlamentare”.

FNSA a anunțat că va transmite lista de revendicări tuturor organizațiilor politice și va solicita sprijin pentru soluționarea lor.

Punctual, revendicările FNSA fac referire la:

  1. Promovarea și adoptarea unui proiect de lege pentru interzicerea explicită a angajărilor la stat în domeniul administrației publice a persoanelor care beneficiază de pensie de la bugetul de stat și interzicerea, în acest sector de activitate, a cumulului pensiei cu salariul.
  2. Acordarea voucherelor de vacanță la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, în vigoare şi a normei de hrană pentru salariații din administrația locală ca şi excepție de la aplicarea Art 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2011.
  3. Modificarea Legii nr. 153/2017, în conformitate cu propunerile organizaţiei noastre – articole care vizează salarizarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi a auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României.
  4. Acordarea unui stimulent lunar pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru salariaţii din administraţia publică care desfăşoară activităţi cu risc de infectare la COVID-19.
  5. Modificarea legislaţiei cu incidenţă asupra activităţii organizaţiilor sindicale: Legea dialogului social şi Codul Administrativ al României.
  6. Promovarea unui act normativ pentru coroborarea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă a tuturor categoriilor de bugetari care ȋsi desfăşoară activitatea sub legi speciale şi/sau ȋn regim de incompatibiliăți.
  7. Modificarea şi reactualizarea legislaţiei privind înfiinţarea, funcţionarea şi salarizarea în cadrul societăţilor comerciale înfiinţate în cadrul unităţilor administrativ- teritoriale.
  8. Legiferarea posibilităţii instituţiilor din sectorul administraţie de a achiziţiona teste pentru salariaţi în vederea determinării infecţiei cu virusul COVID-19.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

A picat admiterea la facultate și s-a apucat de croitorie. Povestea „doamnei Maria” din Ploiești

În Ploiești, într-o cameră transformată în atelier, printre mașini...

Cum poate preveni Ploieștiul prăbușirea arborilor la vijelii. Specialist: „După ce copacul a căzut, este prea târziu”

Ploieștiul are nevoie de arbori pentru umbră, reducerea temperaturilor...

De ce s-au inundat străzile din Ploiești. Au căzut 38 de litri/mp în mai puțin de trei ore

O furtună puternică s-a abătut luni după-amiază asupra municipiului...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi