fbpx

simulare-evaluarea-nationala-2.jpg

Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a au susținut, astăzi, proba la limba română, în cadrul testelor de Simulare Evalauare Naţională 2019.

Subiecte română simulare Evaluare Naţională 2019, clasa VIII

La Subiectul I, punctat cu 40 de puncte, elevii au avut de precizat câte un sinonim potrivit pentru sensul dintr-un text dat (poezie), al cuvintelor subliniate, de menţionat rolul unei virgule dintr-un vers, de notat patru cuvinte din familia lexicală a cuvântului "suflet".

De asemenea, au avut de despărţit în silabe anumite cuvinte, de transcris două cuvinte utilizate cu sens figurat dintr-o strofă şi de explicat, în 30 - 50 de cuvinte, utilizarea unui anumit adverb.

img.jpg

Tot la Subiectul I, copiilor li s-a cerut să redacteze o compunere de minim 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenenţa la genul liric a poeziei "Stai ş-asculţi sub ramuri...", de Şt. O. Iosif.

La Subiectul II, notat cu 36 de puncte, elevii au primit un text scris de Andrei Vişan, numit "Cum s-a înfiinţat Grădina Botanică din Bucureşti".

img (1).jpg

În baza acestuia, elevii au au avut de rezolvat mai multe cerinţe, între care şi redactarea unei naraţiuni de 150 - 300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută într-un muzeu.

Subiecte română simulare Evaluare Naţională 2019, clasa VII

La Subiectul I, notat cu 40 de puncte, elevii de clasa a VII-a au primit un fragment din Făt Frumos, şi li s-a cerut să noteze câte un sinonim potrivit pentru sensul cuvintelor: faima, trist. Apoi să menţioneze rolul virgulei din enunţul: - Ştii ce. tată?

De asemenea, copiii au trebuit să explice modul de formare a unor cuvinte subliniate şi să transcrie două cuvinte care conţin diftong din secvenţa: A doua zi, se duse-n herghelie şi se uită la toţi caii.

img (2).jpg

O altă cerinţă a fost să ilustreze, cu câte un exemplu din text, două trăsături ale genului epic şi să precizeze, într-un enunţ, un motiv pentru care craiul este trist şi plânge.

Tot la Subiectul I, elevii au avut de redactat, în 100 - 180 de cuvinte, rezumatul textului dat.

img (3).jpg

sursa: observator.tv

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg