Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova anunță angajarea a 12 persoane pe postul de asistent personal profesionist în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.
Asistentul personal profesionist beneficiază de următoarele drepturi:
- a)salariul de bază, care poate varia între minim 2253 lei brut și maxim 2984 lei brut, în funcție de vechime;
- b)un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru suprasolicitare neuropsihică și condiții de muncă deosebite în care își desfășoară activitatea, care poate varia între minim 338 lei brut și maxim 448 lei brut, în funcție de salariul de bază;
- c)un spor de 15% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire și protecție cel puțin două persoane adulte cu handicap grav sau accentuat, care poate varia între minim 338 lei brut și maxim 448 lei brut, în funcție de salariul de bază;
- d)un spor de 25% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire și protecție o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, infectat cu HIV ori bolnav de SIDA, care poate varia între minim 563 lei brut și maxim 746 lei brut, în funcție de salariul de bază;
- e) un spor de 35% calculat la salariul de bază, pe perioada în care are în îngrijire și protecție o persoană adultă cu handicap grav psihic sau mintal, care poate varia între minim 789 lei brut și maxim 983 lei brut, în funcție de salariul de bază.
De asemenea, asistentul personal profesionist beneficiază și de alte drepturi, după cum urmează:
- a)consiliere și sprijin din partea specialiștilor;
- b)decontarea cheltuielilor de transport interurban, cazare și masă, în cazul în care deplasarea se face în interesul adultului cu handicap grav sau accentuat;
- c)transport urban gratuit, în condițiile legii.
Pentru fiecare adult cu handicap grav sau accentuat aflat în îngrijirea și protecția asistentului personal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament și de locuit.
Persoanele interesate pot depune cereri și pot solicita informații suplimentare la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, din Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 14-16, Serviciul Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap, telefon/ fax: 0244/ 586.100, 0244/ 511.400, interior 223, e-mail: dgaspcph@yahoo.com sau Serviciul Resurse Umane, telefon/ fax: 0244/ 586.100, 0244/ 511.400, interior 223, e-mail: resurseumanedgaspc@yahoo.com.