Ce poate face o familie în weekend, la Ploiești? Aceasta este o întrebare care apare des în rândul ploieștenilor odată cu sosirea verii. Din fericire, „Republica de sub Castani” răspunde anul acesta, în cea mai mare parte, acestei întrebări. Fie că merg pe bulevard pentru o plimbare, fie ca asistă la concerte sau merg la activități organizate cu prilejul acestui eveniment, ploieștenii, anul acesta, chiar au ce face în orașul lor. Dar care ar fi fost răspunsul la această întrebare dacă „Republica de sub Castani” n-ar fi existat?
Încercăm o trecere în revistă a activităților pe care o familie le poate întreprinde în Ploiești, într-un weekend simplu, fără evenimentul organizat de Primăria Ploiești.
Așa cum se știe, posibilitățile sunt destul de limitate. Ca activități în aer liber, ploieștenii au posibilitatea de a se plimba în „marele și însoritul” și degeaba, Parc Municipal Vest. De asemenea, dacă vor umbră, pot merge în Parcul Bucov sau în Grădina Zoologică. Și Grădina Botanică poate reprezenta o alternativă pentru o plimbare de weekend.
Parcurile din Ploiești sunt o soluție sau nu?
Sala Sporturilor este, de asemenea, un parc unde ploieștenii pot petrece timp la umbră, sau la soare, în funcție de preferințe. Deci, teoretic, există posibilitatea aceasta în Ploiești. Spun „teoretic” pentru că fiecare loc are avantajele și dezavantajele lui.
La Parcul Vest e loc mult și degeaba. Căldura, soarele, te toropește efectiv, așa că, în zilele caniculare, cam iese din calcul. La Bucov și grădinile aferente, este totuși departe de Ploiești. Dacă intenționezi să lași mașina acasă, e mai complicat de ajuns, mai ales dacă locuiești în Bariera București, de exemplu.

La Parcul de la Sala Sporturilor, cel mai accesibil pentru majoritatea ploieștenilor, există o problemă cu „siguranța”, așa cum se plâng mulți ploieșteni. „Nu ies cu copiii seara la Sala Sporturilor. Am toate șansele să intru în conflict cu vreo gașcă de certați cu legea și nu vreau. Mi-e silă de spărgătorii de semințe și de covoarele pe care le lasă în urmă”, a povestit un ploieștean care își are domiciliul pe strada Răzoare, deci în apropierea Parcului de la Sala Sporturilor. Acesta preferă să-și ducă cei doi copii, de 4 și, respectiv, 8 ani, într-un parc mic dintre blocuri.
„Ați auzit vreodată cum se vorbește în acest parc? Cum să-mi duc copilul acolo? Să audă ce? Și apoi să mă întrebe ce înseamnă? Trece Poliția Locală pe lângă ei, nu le zice nimic… Tare mult a scăzut calitatea oamenilor care merg acolo!”, este de părere un alt ploieștean, care tot în apropierea Sălii Sporturilor locuiește.
Pe lângă acestea, este deja cunoscut, de ani de zile, cum cei care merg în acest parc au parte de priveliști cu baia pe care unii o fac în lacul parcului, confundându-l probabil cu un ștrand. Adevărul este că nu au altă posibilitate în Ploiești și Târgoviște e cam departe…
Mall-urile din Ploiești, puține și deloc ofertante
În ceea ce privește mall-urile, Ploieștiul „se laudă” cu Afi și City Mall. Aici tinerii merg în weekend, fie pentru un film, o „masă în oraș”, o cumpărătură și… cam atât. Și doar dacă sunt cu timpul limitat. De obicei, aceștia preferă să ia trenul până în București pentru a petrece acolo, la unul din mall-urile care oferă de toate: magazine diverse, restaurante diverse, filme și locuri de petrecere a timpului liber: biliard, bowling, darts, etc.
La Ploiești oferta e foarte limitată. Există în mall-uri locuri de joacă pentru copii dar și acestea sunt puține și, de obicei, foarte, foarte aglomerate.

„În weekend evit să merg la mall cu copiii. Este foarte aglomerat și, de regulă, nici nu prea ai ce face. Am vrut să merg sâmbătă, să duc copiii la Mc (McDonald s – n.r.). N-am găsit masă liberă să ne așezăm… Așa că i-am dus în centru și apoi am mers pe bulevard. Noroc cu bulevardul ăsta închis că altfel…”, a mărturisit o ploieșteancă.
Piscinele din Ploiești sunt puține, mici și scumpe
Piscinele sunt o variantă preferată de familiile cu copii pentru petrecerea unei zile de weekend. Dar, de exemplu, pentru o familie cu doi copii, o zi la piscină presupune un cost destul de mare.
Plaisir sau Club Laguna sunt două dintre cele mai frecventate piscine. Dar la un preț de 70-80 de lei pe zi pentru un adult și 50-60 de lei pentru un copil, lucrurile se complică pentru o familie. Pe lângă prețul intrării, ești obligat să consumi doar produse din incinta complexului. Așa că o zi la piscină poate rivaliza lejer cu un weekend pe Valea Prahovai. Și nu, nu exagerez deloc.
Și, astfel, ploieștenii cu copii preferă să meargă și anul acesta la Târgoviște. „Ne scoate mult mai ieftin să mergem acolo. Și oferta de distracție nu se compară. În plus, putem veni cu mâncarea și apa noastră, ceea ce reduce mult costurile”, spune un ploieștean.
Adevărul este că, la Târgoviște, pentru o zi de weekend, intrarea este de 35 de lei pentru un adult, în weekend, 20 lei pentru copiii până și 18 ani și pensionari, și gratuit pentru copiii 0-7 ani. Și atunci, cum să nu te urci în mașină și să setezi GPS-ul pe destinația „Complex Turistic de Natație Târgoviște”?

Așa cum arată situația, este clar că Ploieștiul este, în mod normal, „mort” în weekend. Centrul este jalnic, parcurile… tocmai le-am descris, iar activitățile extra, puține și deloc atractive. Dacă nu ar fi fost „Republica de sub Castani”, clar ar fi fost o vară ratată pentru mulți locuitori ai orașului.
Închipuiți-vă ce ar însemna, în aceste condiții, amenajarea unui ștrand. Dar un ștrand pe modelul celui de la Târgoviște, nu un „lighean” mai mare cu un tobogan de copii. Imaginați-vă cum ar arăta weekendul ploieștenilor, sau după-amiezile lor de vară, dacă nu ar mai trebui să meargă până la Târgoviște pentru a se bucura de o „bălăceală” în condiții decente.
Până atunci însă, familiile cu copii din Ploiești se pot bucura în weekend de activitățile organizate în cadrul „Republica de sub Castani” și pot merge la bălăceală la Târgoviște. Și… cam atât. ☹

A fost acel articol ( partea 1 ) despre ce mai fac primarii Ploiestiului….Si ma gandeam, unul singur nu a fost capabil sa atraga fonduri europene, toti au stat cu mana intinsa la Bucuresti , inclusiv actualul ” independent” . Toate marile orase s-au dezvoltat datorita acestor fonduri, nu pentru ca au avut un buget generos in primarii. Dar pentru asta este necesar un bun management, o echipa profesionala si dorinta de munca, lucruri total straine de actuala administratie ploiesteana. Cu ce ma ajuta ca actualul este” independent ” , ca nu face parte din ciuma rosie? Avem probleme grave de functionare a utilitarilor, a salubritatii pentru ei niciodata nu va fi prioritar cum isi petrece timpul liber ploiesteanul. Nu veniti va rog cu argumente ” oraselul de Craciun ” si ” Republica de sub plopii cenusii” evenimente temporare.