Povesteam în articolele trecute despre marocani, despre felul lor prietenos de a fi și despre mirodeniile pe care le găsești la tot pasul în Marrakech. În plimbarea noastră prin oraș, am fost atrași într-o seară de un bărbat în vârstă care stătea în fața unui magazin de condimente.
Ne-am apropiat să vedem ce anume avea la vânzare, nu știu de ce, mi s-a părut a fi mai altfel decât celelalte tarabe văzute până atunci. N-am apucat să intrăm în „raza” magazinului că imediat am fost „agățați” de vreo doi băieți care erau acolo.
Prietenoși, cum le este stilul, cu care deja ne obișnuisem, am fost îmbiați cu un ceai dulce. Hmmm, mai băusem ceai în zilele anterioare dar parcă niciunul ca acesta. La întrebarea firească a noastră legată de tipul de ceai, ne-a fost arătat un amestec care, pe lângă plante, părea a avea în el niște pietre. „Este rășină aromată”, ne-a spus unul dintre băieți.
„Vedeți, e dulce ceaiul dar, să știți, nu am pus nici zahăr și nici miere în el”, a mai completat el. La privirile noastre nedumerite ne-a întins câteva frunze și ne-a îndemnat să le gustăm. „Este ștevie. Este dulce. Este bună pentru cei cu diabet”, a ținut el să precizeze.
Dar, indiferent de cât mă ținea de vorbă, privirile mele se întorceau, involuntar, către bătrânul din fața magazinului. Abia după ce am făcut cumpărăturile de mirodenii de acolo, pentru că da, băiatul ne convinsese, am observat că și ei, băieții de acolo, se învârteau tot în jurul bătrânului.
Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.
