Foarte multe persoane se plâng de diverse simptome neplăcute după consumul de preparate din carne tocată.
Deseori auzim recomandarea medicilor de a evita preparatele din carne tocată sau de a diminua cantitățile consumate, cu atât mai mult dacă ne confruntăm cu afecțiuni biliare, hepatice, gastrice sau pancreatice.
Sfaturile vin în special în preajma sărbătorilor, când consumăm diverse preparate tradiționale în care este folosită carnea tocată, dar ar trebui să ținem cont de ele pe tot parcursul anului.
Carnea tocată nu este în sine un pericol, spune medicul specializat în diabet, nutriție și boli metabolice Anca Roman, asta dacă avem grijă pe de o parte ce materie primă folosim, iar pe de alta, cum o preparăm. „Majoritatea o prepară cum nu trebuie și din ce nu trebuie”, spune mediul.
Carne roșie ar trebui să consumăm doar ocazional
„Depinde din ce e făcută și cum e preparată. În general, carnea tocată (N.R.: cumpărată din magazin) este foarte grasă. Dar dacă e făcută, de exemplu, din piept de curcan și preparată fără grăsime nu face rău”, explică medicul.
Putem prepara chiftele din carne albă, pe care să nu le prăjim, ci să optăm pentru prepararea la cuptor, și astfel nu ne vom expune niciunui risc. Tot din carne slabă de pui sau curcan putem prepara și sarmale, fără să adăugăm slănină sau afumătură.
Problemele pot să apară în schimb dacă preparăm diverse feluri de mâncare, de la apreciatele sarmale și chiftele și până la musaca și alte bunătăți, din carnea tocată cumpărată ca atare din magazin. Această carne are o mare cantitate de grăsime, iar dacă mai este și de porc sau vită, riscul de a ne confrunta cu neplăceri crește enorm.
Cum ți se pare subiectul?