spot_img
- Publicitate -

Zborul anulat sau întârziat ți-a distrus planurile? Cere despăgubiri!

Data:

Zborul întârziat sau anulat este o situație foarte stresantă. Merită, așadar, să știi drepturile tale și să lupți pentru o despăgubire înaltă din partea companiilor aeriene.

- Publicitate -

Dreptutrile pasagerilor aerieni și zborul întârziat sau anulat

Mulți pasageri încă nu sunt conştienţi că dacă zborul lor va fi anulat sau întârziat, trebuie să obţină o despăgubire din partea companiilor aeriene. Posibilitatea s-o primești este reglementată de dreptul Uniunii Europene și mai exact de Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului. Conform acestuia despăgubirea trebuie să fie acordată celor cărora zborul:

– a fost întârziat mai mult decât 3 ore – în cazul în care considerăm că durata de întârziere este momentul sosirii la destinație, pentu că avionul poate recupera întârzierea în timpul zborului.

– a fost anulat și companiile aeriene au anunțat pasagerilor decizia de anularea zborului cu mai puțin de 14 zile înainte de plecarea planificată,

- Publicitate -

– li s-a refuzat pasagerilor urcării pe bordul avionului din cauza overbooking-ului.

Este important să dovedești că vină pentru perturbarea zborului este pe partea transportatorului aerian. Dacă zborul a fost întârziat din cauză așa-numite „circumstanțelor extraordinare”, atunci nu se poate solicita despăgubire.

Valoarea despăgubirii pentru un zbor

În Regulamentul menționat mai sus au fost incluse și ratele despăgubiri care aparțin pasagerilor în situaţiile în care zborul lor va fi perturbat. Ce este important, sumă de despăgubire pentru un zbor anulat sau întârziat depinde de distanţă care separă port aerian de plecare și port de sosire. Și așa, cu privire la distanţă la care a fost planuit să fie realizat zborul, poţi să obţii de la 250 chiar până la 600 euro.

- Publicitate -

Cum să soliciți despăgubiri pentru un zbor anulat sau întârziat?

Cerere de despăgubire pentru un zbor poți să depui singur, direct la transportator aerian. Totuși, companiile aeriene foarte des refuză să plătească despăgubirea în favoarea clienților individuali. În această situație merită să beneficiezi de ajutorul firmei care se ocupă de executarea drepturilor pasagerilor aerieni.

Despăgubirea pentru un zbor cu AirCashBack

Unul dintre lideri pe piață este AirCashBack care de mai mult de 10 ani luptă cu succes pentru drepturile pasagerilor.

Dacă laşi firmei AirCashBack solicitarea despăgubirii la care ai dreptul, poți să-ţi economisești timpul și banii. Ca să soliciți compensarea financiară de la companiile aeriene, este suficient să completezi formular de raportare a daunelor accesibil pe site și AirCashBack se va ocupa de restul.

- Publicitate -

De ce avem nevoie de cultură și tradiții

„Fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste”, spunea Nicolae Iorga. Cultura unei țări are un rol bine definit în...

Reclamația poate fi depusă pe baza următoarelor date:

− numărul zborului,

– numele aeroportului de plecare și de sosire,

- Publicitate -

– unui dintre documente: cărţii de îmbarcare, biletului sau (eventual) confirmării online a rezervării zborului.

Ce este important, AirCashBack funcţionează conform principiului „no win – no fee”. Dacă ei nu reuşesc să câştige cazul tău, nu pierzi nimic.

(P)

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Topul școlilor de șoferi din Prahova în funcție de elevii admiși

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), din...

Artown, muralele ediţiilor doi şi trei din Ploieşti Vest

Festivalul de artă murală Artown, care a avut deja...

Harta blocurilor ANL din Prahova. Unde sunt cele mai multe

Înființată pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național,...

Fosta Uzină 1 Mai din Ploiești, groapă ilegală de gunoi VIDEO

Din fosta Uzină 1 Mai din Ploiești nu au...

Ghetoul din Ploiești. Locul unde sunt abandonați copii și părinți

În ianuarie 2024, administrația condusă de fostul primar Andrei...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Știre falsă, propagată online: SUA ar fi pregătit o listă cu oficiali români de sancționat

Autoritățile americane sunt nevoite să intervină pentru a demonta...

Topul școlilor de șoferi din Prahova în funcție de elevii admiși

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), din...

Artown, muralele ediţiilor doi şi trei din Ploieşti Vest

Festivalul de artă murală Artown, care a avut deja...

Harta blocurilor ANL din Prahova. Unde sunt cele mai multe

Înființată pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național,...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Nu lăsa 10% din români să decidă președintele. Ieși la vot!

Duminică, 4 mai 2025, România votează. De ce trebuie...

A reînceput coșmarul pe DN 1A, la Blejoi. Podul neputinței

30 de minute. Atât am stat blocat, în coloană,...

Cu cine votăm duminică, la alegerile prezidențiale?

Duminică, 4 mai 2025, are loc primul tur al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

De ce avem nevoie de cultură și tradiții

„Fără steag de cultură un popor e o gloată,...

Agenția Chef de Ducă a intrat în insolvență. Atenție!

În urma țepelor date turiștilor cu pachete de vacanță...

Casa Olarului din Maramureș, o experiență fabuloasă

Am văzut foarte multe locuri minunate, despre care poate...
- Publicitate -