Un accident grav s-a produs marți pe DN2A, în apropierea localității Hârșova, județul Constanța, unde o autocisternă și un buldoexcavator au fost implicate într-o coliziune. În urma impactului, autocisterna a luat foc, iar un nor uriaș de fum negru s-a ridicat deasupra zonei, fiind vizibil de la mare distanță.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN2A, pe tronsonul Constanța – Slobozia, în apropierea orașului Hârșova.
În urma impactului dintre o autocisternă și un buldoexcavator, autocisterna a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se cu flacără deschisă.
La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Ministerului Afacerilor Interne, care intervin pentru stingerea incendiului și gestionarea situației.
Din primele informații, accidentul s-a produs într-o zonă de câmp, la aproximativ un kilometru de cele mai apropiate locuințe, astfel că, deocamdată, nu există indicii că populația ar fi în pericol din cauza incendiului.
Până la această oră, autoritățile nu au comunicat dacă există victime și nici ce transporta autocisterna în momentul producerii accidentului.
Din cauza intervenției, circulația rutieră pe DN2A este oprită în ambele sensuri, iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să urmeze indicațiile polițiștilor.
UPDATE DSU
Pompierii militari au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs pe DN2A, la ieșirea din municipiul Hârșova către Constanța, în care sunt implicate o autocisternă încărcată cu benzină și un buldoexcavator.
În urma impactului a izbucnit un incendiu, cu degajări foarte mari de fum. Având în vedere natura încărcăturii transportate, forțele de intervenție au instituit un perimetru de siguranță pe o rază de 800 de metri. Primele locuințe se află la aproximativ 3 kilometri de locul producerii evenimentului, astfel că, în acest moment, nu există un risc imediat pentru populație.
La locul intervenției acționează patru autospeciale de stingere, un echipaj CBRN, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Totodată, în sprijin se deplasează autospeciala cu roboți de la ISU București-Ilfov și alte două autospeciale de stingere de la ISU Ialomița. Misiunea este în dinamică, iar echipajele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea efectelor produse de eveniment.
