Sfârșit de luna mai. Fericire, lucrurile păreau să meargă spre bine în lume. „Mergem la greci anul acesta! Ajungem clar la Skala Prinos!”.
Mergem, ca de obicei, sfârșit de august – început de septembrie. Atunci e perioada ideală, trece și canicula, apa e foarte caldă…
Rezervarea în Grecia
Zi și făcut. Am luat legătura cu greco-bulgarul nostru care se ocupă de unitățile de cazare unde mergem de câțiva ani încoace.
Am reușit să găsim cu chiu cu vai o cameră dublă și una triplă alăturate la hotel Prinos Mare. La Paschalitsa, unde voiam, nu mai avea nimic liber.
Prețul total pentru cele două camere a fost de 60 euro/noapte.
Am achitat avansul prin PayPal, avans care a constat în prima noapte de cazare, și ne-am apucat să facem planuri pentru restul concediului.
Aproape că nici nu am citit mesajul proprietarului: „Aveți anulare gratuită până cu 30 de zile înainte de data începerii sejurului.”. Eram convinși că vom ajunge.
Dar iată că, în vară, lucrurile au început să ia o altă turnură. Încet-încet cazurile de coronavirus au început să crească în Grecia. Țara a trecut de pe lista verde pe lista galbenă. Deja am început să ne agităm… și să ne uităm pe la vecinii bulgari. Ei erau la 0,1 rată de infectare față de greci care ajunseseră la 1,5.
Era clar că, până la sfârșitul lui august, grecii ajungeau „pe roșu”.
Citește și: Grecia a intrat în zona roșie. Ce măsuri se aplică turiștilor la revenirea în România
Anularea în Grecia
Problema nu era la noi, adulții, sau la copilul cel mare. Fiind vaccinați, nu am fi avut nicio problemă. Ce făceam însă cu cei mici? 3 și 10 ani… În septembrie încep școala, grădinița, nu avem cum să îi ținem în carantină.
Și atunci am luat o decizie dureroasă pentru toți: am anulat rezervarea în Grecia!
I-am scris frumos proprietarului pe whatsapp explicându-i situația. Nu a înțeles de la început cum stă treaba. Ba chiar ne-a oferit o noapte de cazare gratuită ca să compenseze eventualele teste…
Nu aveam cum să acceptăm însă. Indiferent de teste copiii ar fi intrat în carantină la întoarcere.
Cu părere de rău am refuzat oferta și atunci, tot prin PayPal, ne-au fost returnați banii de avans, care, în 48 de ore au intrat în contul bancar.
Suma pe care am pierdut-o la acest du-te-vino financiar a fost de… 8 lei. Mai mult decât rezonabil, zic eu…
Rezervarea în Bulgaria
„Nu mergem la all inclusive!”, este deviza în fiecare an. Așa că am menținut-o și anul acesta deși, recunosc, îmi făceau cu ochiul câteva oferte.
Am hotărât că, fiind an dificil din nou, nu mergem să încercăm lucruri noi, ci vom merge unde știm.
Așa că ne-am orientat spre Kavarna din nou.
Plaja ok, intrarea în apă ideală pentru copii, golf – deci fără valuri mari, plase de alge – deci plaja curată… nu am dat greș niciodată cu locația asta.
Da, este o problemă cu drumul până la plajă, dar îl mai facem un an cu mașina. Avem pentru ce să facem asta.
Și ne-am pus pe căutat în Kavarna…
Anul trecut stătusem la Marina Rezidence dar mesele le-am luat în fiecare și la restaurantul hotelului Prostor. Mâncarea foarte bună și foarte ieftină (supa de midii era 3,5 leva). Așa că, știind mâncarea și condițiile de la Prostor, ne-am dus direct spre el. Speram să aibă unități de cazare care să corespundă cerințelor noastre: 3 camere separate, baie, bucătărie și, cel mai important, ANULARE GRATUITĂ. Și am găsit!
Pentru 6 nopți, 3 adulți și 2 copii, un apartament cu living, 2 dormitoare, baie, bucătărie și terasă (fără vedere la mare), cu mic dejun inclus, vom plăti (dacă ajungem, și sperăm să ajungem) 400 de euro. Repet, 400 de euro 5 persoane, 6 nopți, apartament cu 3 camere cu mic dejun inclus!
De ce nu am luat în calcul litoralul nostru
Din punct de vedere al… de fapt din TOATE punctele de vedere, dacă poți să te deplasezi la vecini, fă-o!
În urmă cu câțiva ani, nu am avut de ales și a trebuit să mergem pe litoralul nostru 2 ani la rând. A fost cumplit. De atunci lucrurile s-au mai schimbat… în rău. Iată ce a pățit colega noastră!
Pe banii mei, pe nervii mei, să mă duc să îmi ratez complet vacanța doar ca să fiu patrioată, să avem pardon!
Îmi pare rău de litoralul nostru. Merg în fiecare an să-l văd pentru că e frumos și mi se face dor de el, dar merg DOAR în extrasezon.
Merg doar atunci când e liber, când poți mânca la preț decent, când e frig și lumea nu stă pe plajă să facă mizerie, când cocalarii muncesc din greu pentru a-l călca în vară în picioare. Atunci merg să-l văd. Vara… nici măcar în treacăt.
Dacă la greci nu a fost să fie nici anul acesta, măcar la bulgari sperăm să ajungem. La noi la mare, puteți spune orice, nu avem ce să căutăm nici dacă închid bulgarii granițele!
Dacă o vor face, ratăm marea anul acesta. Nu va fi un capăt de lume. Mai bine așa decât în mitocănia de la noi de pe litoral…
