Exploziile au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în orașul Liov, din Ucraina. Autoritățile susțin că este vorba despre un atac terorist. O polițistă în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața, iar alte 15 persoane au fost transportate la spital.
Deflagrațiile s-au produs în apropierea centrului istoric al orașului Liov, o zonă populară, frecventată nu doar de localnici, ci și de turiști.
„Poliția, în cooperare cu Serviciul de Securitate al Ucrainei, a arestat un presupus sabotor”, a declarat duminică dimineață Ihor Klymenko, ministrul de Interne al Ucrainei, potrivit kyivindependent.com.
Prima explozie ar fi avut loc după ce ofițerii au ajuns la fața locului în urma unei sesizări privind o spargere la un magazin. O a doua explozie s-a produs după sosirea celui de-al doilea echipaj de poliție.
„Acesta a fost un atac terorist. În prezent, 14 victime au fost spitalizate”, a declarat primarul orașului Liov, Andrii Sadovîi. Ulterior, acesta a precizat că 15 persoane au fost rănite în urma exploziei.
