Rezervorul uriaş din Berlin, construit din sticlă acrilică, era situat într-un hotel și adăpostea 1.500 de specii de peşti tropicali. Era considerat o atracţie turistică populară.
Aproximativ 350 de persoane care erau cazate la hotelul din complex au fost rugate să-și împacheteze bunurile și să părăsească clădirea, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor.
Explozia a avut loc vineri dimineață, iar 1500 de pești exotici s-au împrăștiat pe stradă. În acvariu erau un milion de litri de apă, iar în momentul în care acesta s-a spart, valul a măturat pur și simplu hotelul, iar doi oameni au fost răniți, informează Reuters.
Peste 100 de agenți de intervenție au ajuns la fața locului după explozia celui mai mare acvariu cilindric de sine stătător, care avea o înălțime de 14 metri. Pe lângă pagubele provocate de valul de apă din acvariu, două persoane au fost rănite de resturile de sticlă, a anunțat poliția din Berlin pe contul de Twitter.
Un purtător de cuvânt al pompierilor din Berlin a declarat că personalul de intervenție nu a putut accesa parterul clădirii din cauza resturilor. La fața locului au fost trimiși câini de căutare și salvare, a adăugat el.
Acvariul cilindric din Berlin era o construcție impresionantă situat în mijlocul unui complex care găzduiește un hotel, restaurante și un muzeu.
Bro what the fuck the fish tank of my hotel just exploded in the middle of the night WHATS GOING ON. #radissonblu #Berlin #aquarium #Explosion pic.twitter.com/Od8iS9YxBN
— Niklas Scheele (@niklas_scheele) December 16, 2022
