Guvernul slovac a urmat miercuri exemplul Austriei vecine şi a decis impunerea unui lockdown de două săptămâni pentru a stăvili înmulţirea accelerată a cazurilor de COVID-19, în timp ce numărul spitalizărilor a atins un nivel critic şi rata vaccinării este sub 50%, relatează Reuters.
Restricţiile, ce vor aplicate atât nevaccinaţilor cât şi vaccinaţilor, vor include printre altele închiderea restaurantelor şi a magazinelor neesenţiale.
- Publicitate -
Vor fi permise deplasările numai pentru cumpărăturile necesare, pentru a merge la serviciu, la şcoală şi la medic, a anunţat premierul slovac Eduard Heger.
Situaţia va fi reevaluată după 10 zile, iar de orice eventuală relaxare a restricţiilor vor beneficia numai persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală.
- Publicitate -
