- Publicitate -

Cine e criminalul Elenei, românca ucisă cu cruzime în Italia

Elena Şerban, o tânără de 31 de ani, a fost găsită duminică, 18 aprilie, moartă în baia unui apartament din Aosta, în nordul Italiei. Anchetatorii spun că ucigaşul i-a tăiat gâtul şi a lăsat-o să agonizeze, apoi s-a făcut nevăzut.

Între timp, principalul suspect a fost prins, anunţă presa italiană. Un italian în vârstă de 36 de ani, Gabriel Falloni, rezident în Valle d’Aosta, este acuzat că a ucis-o pe tânăra româncă.

- Publicitate -

Falloni apare în imaginile camerei de supraveghere din blocul în care locuia Elena. El a intrat şi a ieşit după câteva ore din imobil în ziua în care românca a fost ucisă. Totodată, anchetatorii au descoperit că cei doi vorbiseră în zilele dinaintea crimei la telefon şi pe reţelele sociale. Pe de altă parte, au fost găsite o serie de dovezi care indică faptul că Gabriel Falloni este cel care a ucis-o pe Elena Şerban.

Falloni are antecedente penale, notează Aosta Cronaca. În 2012 a fost acuzat de două prostituate din Roma că le-a sechestrat, violat şi bătut. Un an mai târziu, el a fost acuzat de o tânără din Sassari de tentativă de viol. Ulterior, Gabriel Falloni a fost arestat de carabinierii din Sassari tot pentru o tentativă de viol asupra altei tinere şi a fost condamnat la patru ani de închisoare.

- Publicitate -

Citește continuarea pe adevarul.ro

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -