Tragedia a avut loc luni dimineață în Cartierul Mihai Bravu din Ploiești. La ora 05.17, o persoană a sunat la 112 și a anunțat totul.
UPDATE Ea este femeia ucisă într-un apartament din cartierul Mihai Bravu
UPDATE Principalul suspect al crimei din Ploiești nu a fost prins. Pe cine bănuiesc vecinii
Imagini cu apartamentul în care s-a produs crima din Mihai Bravu
UPDATE Locuitorii din Mihai Bravu, îngroziți de crimă
La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției, dar și medici de la Ambulanță. Ulterior au ajuns și medicii legiști. Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost găsită decedată, cu o plagă înjunghiată în abdomen, dar și cu o lovitură în zona capului, au povestit martorii.
Crimă în Ploiești. Femeie înjunghiată mortal
Băiatul său, în vârstă de 11 ani, a fost transportat și el la Spitalul de Pediatrie Ploiești, cu o plagă în zona umărului drept.
Citește și: Femeie ucisă în Cartierul Mihai Bravu. Fiul ei de 11 ani, înjunghiat, a ajuns la spital
Cadavrul va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei care a condus la deces.
