Mirel 2.jpg

În fiecare zi de școală, Florina Dumitru urcă și coboară din autobuz cu fiul de 17 ani în brațe, imobilizat de la naștere într-un scaun cu rotile. Autobuzul firmei DST, cu care fac naveta pe ruta Popești-Ploiești nu are o rampă de acces pentru persoane cu dizabilități, așa că cei doi se chinuie în fiecare zi să ajungă la ore. Sătulă să fie batjocorită, femeia a dat în judecată firma de transport DST, dar și Consilul Județean Prahova și Primăria Brazi.

Mirel Dumitru s-a născut cu o boală gravă a picioarelor și, de 17 ani, este imobilizat într-un scaun rulant. Acum este elev în clasa a zecea a Colegiului Spiru Haret din Ploiești și face naveta, alături de mama sa, din localitatea Popești, comuna Brazi.

Pentru că autobuzul firmei DST, care a câștigat licitația organizată de Consiliul Județean Prahova pe acest traseu, nu are o rampă de acces pentru persoane cu dizabilități, mama se chinuie în fiecare zi de școală. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Femeia se trezește la șase dimineața, își pregătește fiul de școală, apoi merg în stația din satul Popești. Când autobuzul ajunge în stație, mama își ia copilul de 17 ani în brațe și-l urcă în autobuz, apoi coboară să strângă scaunul cu rotile.

Mirel 1.jpg

Face același lucru când ajunge la Gara de Sud din Ploiești, după care împinge scaunul rulant până la Colegiul Spiru Haret, unde îl așează pe fiul său în bancă, înainte de ora 7:30, când încep cursurile.

Apoi, mama așteaptă în curtea colegiului sfârșitul orelor de curs, pentru a face drum întors, în aceleași condiții, acasă, cu copilul său.

Acest lucru se întâmplă, repet, în fiecare zi de școală, indiferent dacă este caniculă, ger năprasnic, toarnă cu găleata sau e cod portocaliu de ninsori.

”Dumnezeu îmi dă putere, dar e foarte greu să-l car în brațe”

”Dumnezeu îmi dă putere să fac lucrul acesta, chiar dacă îmi este tot mai greu. Sunt zile în care oamenii mă ajută măcar să urc căruciorul în autobuz, alteori fac asta singură. Am cerut firmei de transport un autobuz cu rampă, dar fără succes. Am fost nevoită să dau în judecată firma și autoritățile locale și județene pentru că este dreptul copilului meu la educație”, a declarant pentru observatorulph.ro Florina Dumitru.

Aceasta susține că, indiferent de decizia instanței, va continua să-l ducă pe Mirel la școală pentru că este singura lui șansă de a reuși în viață, chiar dacă a fost condamnat să o trăiască într-un scaun cu rotile.

Astăzi, femeia a aflat de la șofer că nu va mai primi legitimație gratuită de călătorie de la transportator, așa cum s-a întâmplat până acum, cel mai probabil din cauza procesului.

Reprezentantul firei DST: Așteptăm decizia instanței

Contactat de observatorulph.ro, George Georgescu, reprezentantul firmei DST, a declarat: ”Așteptăm decizia instanței, pe care o vom respecta, indiferent care va fi aceasta. Pentru a beneficia de călătorii gratuite, doamna Dumitru trebuie să se adreseze Direcției de Protecție Socială. Mă mir că nu știe asta. deși ne-a dat în judecată”.

Ce spune LEGEA Nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:

SECTIUNEA a 5-a Transport
ART. 22 Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa ia urmatoarele masuri specifice în vederea asigurarii transportului în comun al persoanelor cu handicap:
a) sa achizitioneze mijloace de transport în comun adaptate;
b) sa adapteze mijloacele de transport în comun aflat
e în circulatie în limitele tehnice
posibile, conform reglementarilor în vigoare;
c) sa realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau
private, programe de transport al persoanelor cu handicap
ART. 62 (1) Cladirile de utilitate publica, caile de acces, cladirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun si statiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru calatori si peroanele principalelor statii, spatiile de parcare, strazile si drumurile publice, telefoanele publice, mediul informational si comunicational vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât sa permita accesul
neîngradit al persoanelor cu handicap. (3) Costurile lucrarilor necesare pentru realizarea adaptarilor prevazute la alin. (1) si (2) se suporta din bugetele autoritatilor administratiei publice centrale sau locale si din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat, dupa caz.

 

 


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Social
  • Luni, 17 Septembrie 2018
  • De Andra Ilie

Asfaltări pe Bulevardul Republicii din Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții,  informează cetățenii că, în această perioadă, se vor executa lucrări de refacere a sistemului rutier pe Bulevardul Republicii...