Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului 112 din Prahova și vă prezintă, în exclusivitate, imagini și informații despre modul în care funcționează sistemul care salvează vieți și bunuri, zi de zi.
Din articol
Dispeceratul 112 funcționează în sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, situat în Ploiești, pe strada Rudului – „la pompieri”, așa cum spun locuitorii zonei – și acoperă toate urgențele semnalate pe raza județului Prahova.
Cine răspunde la apelurile 112
Într-o cameră spațioasă, zece operatori 112, aflați într-o tură de 12 ore, așteaptă să preia apelurile celor care au nevoie de ajutor. Sunt angajați ai ISU Prahova și ai Serviciului de Ambulanță Prahova, cu experiență în intervenții reale, care au urmat cursuri de specializare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Fiecare operator are în față monitoarele sistemului STS, care afișează informații esențiale în momentul preluării apelului: identitatea apelantului, tipul de abonament (fix sau mobil) și localizarea aproximativă.
Câteva secunde care pot face diferența dintre viață și moarte
Urmează o cursă contra-cronometru. Operatorul trebuie să obțină, în câteva zeci de secunde, informații vitale de la persoane aflate, de cele mai multe ori, în stare de panică, speriate sau bolnave. Pot fi victime sau martori ai unor accidente rutiere, incendii sau urgențe medicale.
În funcție de datele obținute, informațiile sunt transmise centrelor de comandă, care decid tipul de intervenție necesar. În cazul accidentelor grave, cu victime multiple, se activează Planul Roșu de Intervenție, ceea ce presupune mobilizarea simultană a ambulanțelor, pompierilor, echipajelor SMURD, descarcerare și Poliției.
Toate instituțiile, conectate în timp real
La „ascultarea” fiecărui apel gestionat de un operator 112 al ISU Prahova participă reprezentanți ai Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și chiar ai Inspectoratului General de Aviație, care operează elicopterele SMURD.
Intervențiile sunt coordonate în funcție de cea mai apropiată unitate disponibilă. La nivelul județului Prahova există 17 subunități ISU, iar ambulanțele și autospecialele de pompieri sunt dotate cu sisteme GPS. Pe ecranul principal din dispecerat este afișată, în timp real, harta cu toate echipajele aflate în teren.
Au existat situații în care la intervenții au ajuns primii salvatorii care se întorceau de la alte misiuni și se aflau cel mai aproape de locul incidentului.

O zi obișnuită, cu sute de apeluri
Potrivit sublocotenentului Andreea Ursachi, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, în dispecerat sunt preluate, în medie, aproximativ 250 de apeluri pe zi.
În timp ce aceasta ne oferă explicații, plutonier adjutant Marian Dinu gestionează o urgență medicală: un pacient bolnav de tuberculoză, cu probleme respiratorii. Cu calm, operatorul îi explică aparținătorului că un echipaj de ambulanță este deja trimis și va ajunge în cel mai scurt timp.

Dincolo de proceduri: empatie și vocație
Printre cei mai experimentați operatori 112 din Prahova se numără plutonier adjutant Marius Florea, surprins în timpul unui apel în care era solicitat ajutor pentru o persoană de 101 ani. Dialogul poate fi urmărit în reportajul video de la finalul articolului.
Deși apelurile abuzive au scăzut drastic după introducerea sancțiunilor, Marius mărturisește că există persoane singure sau cu dificultăți psihice care sună frecvent. Atunci când timpul permite, discuțiile se transformă într-o formă de sprijin emoțional.

Incendiile, cele mai scurte apeluri. Urgențele medicale, cele mai frecvente
Durata unui apel 112 variază de la câteva zeci de secunde la câteva minute. Cele mai scurte sunt apelurile care semnalează incendii: în timp ce operatorul colectează datele, echipajele de pompieri pornesc deja spre intervenție.
Intervențiile pot fi îngreunate de zonele greu accesibile, mai ales în localitățile montane, sau de lipsa surselor de apă. Au existat situații în care pompierii au improvizat rețele de 500 de metri de furtunuri, iar în lipsa hidranților s-a intervenit cu cisterne.
Cum cele mai multe apeluri sunt urgențe medicale, în fiecare tură există și un asistent medical coordonator, care poate oferi indicații prin telefon. Recent, un astfel de operator a asistat o naștere la domiciliu, de la distanță.
Cel mai greu moment: furtuna de la Sinaia
Cel mai solicitant episod din 2024 pentru Dispeceratul 112 Prahova a fost furtuna de la Sinaia, când, într-un interval foarte scurt, au fost înregistrate peste 800 de apeluri.
A fost necesară suplimentarea personalului cu operatori aflați în zilele libere. În permanență, există o tură de prealertă, pregătită să fie chemată la muncă în cazul unor situații de urgență majoră.

La final, i-am întrebat pe operatori cum fac față stresului, având în vedere că nimeni nu sună la 112 de plăcere. Răspunsul a venit modest: „Ne facem meseria”.
În realitate, sunt oameni cu caractere puternice, care trebuie să dea dovadă permanent de calm și empatie. Sunt ajutați de psihologul unității și de cursurile de perfecționare pe care le urmează frecvent.
Urmăriți mai jos reportajul video cu atmosfera din Dispeceratul 112 din Prahova:
