Timp de aproape patru ani, prahovenii care au locuit în zone afectate de poluare au putut beneficia de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare, fără penalizare. Odată cu intrarea în vigoare, la 1 septembrie 2024, a noii legi a pensiilor, această facilitate a fost eliminată.
Din articol
Câți prahoveni au beneficiat de facilitate
Potrivit Legii 207/2020, valabilă în perioada 21 septembrie 2020 – 31 august 2024, persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în localități intens poluate puteau beneficia de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare, fără penalizare.
„O persoană putea opta pentru reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare ca urmare a faptului că a locuit într-o zonă afectată de poluare remanentă sau putea opta pentru reducerea vârstei standard de pensionare ca urmare a grupelor de muncă. Cele două nu puteau fi cumulate. Din acest motiv, numărul celor care au beneficiat de această reducere a fost mai mic, respectiv 300 de persoane”, au transmis reprezentanții Casei de Pensii Prahova, la solicitarea Observatorului Prahovean.
Lista localităților incluse în vechea lege
Facilitatea de reducere cu doi ani a vârstei standard de pensionare s-a aplicat în mai multe localități din Prahova, incluse pe lista zonelor afectate de poluare remanentă:
Ploiești, Bărcănești, Berceni, Blejoi, Albești Paleologu, Ariceștii Rahtivani, Băicoi, Boldești Scăeni, Bucov, Cocorăștii Colț, Dumbrava, Gorgota, Mănești, Păulești, Poienarii Burchii, Puchenii Mari, Plopu, Râfov, Șirna, Târgșoru Vechi, Tinosu, Brazi, Valea Călugărească, Filipeștii de Târg.
Legea a fost abrogată
La 1 septembrie 2024, odată cu intrarea în vigoare a Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, prevederile referitoare la pensionarea cu doi ani mai devreme pentru persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zone cu poluare remanentă au fost abrogate.
Citește și „Am fost șocat de prețul apei din Otopeni”. Un deputat de Prahova cere plafonarea
Observatorul Prahovean a contactat-o pe Laura Moagher, fost deputat PSD de Prahova, inițiatorul legii prin care poluarea era luată în calcul la stabilirea vârstei de pensionare.
„La momentul respectiv am considerat că trebuia să existe o recunoaștere a impactului poluării asupra sănătății populației. Sunt persoane care au trăit și au muncit în zone puternic poluate. Era o măsură de justiție socială, care, din păcate, nu se mai aplică. Eu îmi mențin susținerea pentru acest proiect”, a declarat Moagher.
Fostul deputat a precizat că, la momentul respectiv, deși în comisii unii parlamentari de Prahova s-au opus legii, aceasta a fost votată de toți.
„Am reușit să îi conving la vot pe toți colegii din Prahova, indiferent de culoarea politică. Sunt proiecte pentru care contează omul, nu partidul”, a mai spus Laura Moagher.
”Vrem să modificăm legea pensiilor”
Colegul său de partid, Bogdan Toader, deputat PSD de Prahova aflat la al doilea mandat, promite că va încerca reintroducerea acestei facilități în legea pensiilor.
„Modelul din Prahova a fost copiat de alte județe și nu mai era o excepție. Intenționăm să reintroducem în circuitul legislativ această facilitate pentru prahovenii care locuiesc în zone poluate precum Ploieștiul și localitățile limitrofe”, a declarat Toader pentru Observatorul Prahovean.
