Fabrica UZUC Ploiești a fost transformată de numeroși artiști români și străini într-o expoziție de artă murală.
Astfel, clădirile vechi, care nu mai sunt folosite de ani buni, au fost ”pictate” și au devenit opere de artă stradală.
Vineri, 12 septembrie, de la ora 17:00, veți avea ocazia de a le admira într-un tur ghidat în cadrul unui eveniment deosebit, care marchează deschiderea Anualei de Artă Urbană Artown Now. Intrarea este liberă.
În aceeași seară și locație, oaspeții vor asista la un moment de poezie, intim și ludic, al poetei Rozana Mihalache.
Petrecerea va culmina cu un concert Corina Sîrghi, acompaniată de Cătălin Răducanu la pian și se va încheia cu un program special al DJ-ului Bianca Oance.
Anuala de Artă Urbană Artown Now începe pe 12 septembrie și ține până pe 12 octombrie. O lună întreagă în care orașul respiră altfel: prin muralele noi din oraș, în parcuri remodelate, în intervențiile urbane din gară, în locuri unde nu te aștepți. Prin expoziții, tururi, concerte, teatru, seri de poezie, ateliere.

mizeria o ascundem, dar ce facem cu mirosul? sunt zone in oras unde este teribil
Dam cu vopsea si sa rezolvat tot in orașul asta
Asa da! Am trecut pe acolo si ma simteam ca in Vegas,am crezut ca am gresit drumul. Si cand ma gandesc ca alti sarantoci au fabrici si uzine in loc de arta urbana,ma simt asa mandru ca sunt roman,ca pot dansa descult in ploaie pe bulevard,ca pot admira arta in sanul orasului meu curat la lacrima,cu drumuri netede ca in palma,ma simt norocos ca ca m-am nascut in orasul unde dl. Politeanu ne face oroarea sa ne fie primar,unde toate nejunsurile s-au rezolvat…
Bravo! Bine zis! Actualul primar își acoperă incompetența și lipsa de viziune, cu vopsea și circ ieftin!