- Publicitate -

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a dat demisia.

Informația a fost confirmată de Gabriel Țaga pentru Observatorul Prahovean.

- Publicitate -

”Ieri, 21 mai 2025, am decis să îmi dau demisia din funcția de director al Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, după 22 de ani în această funcție, având în vedere că mă simt hărțuit după trei luni în care, controale succesive făcute instituției pe care o conduc m-au determinat să am suspiciunea rezonabilă că se dorește înlăturarea mea din această funcție, deși eu sunt singurul din această ecuatie care am fost numit prin concurs național”, a declarat profesorul Țaga.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

12 COMENTARII

  1. Noapte bună, învățământ românesc!
    Este 8:00 dimineața și îți spun „Noapte bună!”
    Dacă mizeria presiunilor determinată de suma intereselor la fel de mizere a determinat un om de această talie să se retragă din funcția pe care cu onoare și demnitate a îndeplinit-o atâția ani, depășind cu mult atribuțiile fișei postului, incapabilă să fie cuprinzătoare pentru sufletul și munca pe care le-a depus în cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul” Ploiești, ai o mare problemă, învățământ românesc!
    Domnul director Gabriel Țaga și-a pus amprenta, pozitiv, pe destinele, visele și viitorul multor generații de elevi. Face diferența între ceea ce însemnă rolul de profesor și cel de mentor. Întrebați-vă copiii. Pe cei care sunt sau au fost elevi ai CNMV. Și atunci o să aveți, din plin, argumentarea celor spuse de mine aici.
    Nu se poate ca lucrurile să rămână așa. Haideți să fim uniți și să corectăm această deviere de la normalitate. O normalitate inteligentă pe care ne-o dorim cu toții.

  2. E foarte bine ca si a dat demisia. Functia de director nu este pe viata. Colegiul are nevoie de o noua viziune in ton cu vremurile.

  3. Asa procedeaza ISJPH.Am trecut prin aceeasi situatie,e drept,cu ani in urma.Te hartuiesc cu tot feluri de prostii inchipuite pana te determina sa pleci.Au ei pe altcineva care-si doreste functia.Hartuitorii se scuza si arata cu degetul tavanul.Vezi Doamne,ei sunt obligati sa te hartuiasca pentru ca ordinul e de sus.Aiurea,cine stie ce cuconita a hotarat ca vrea sa se cocoate unde a visat noaptea trecuta.E drept ca e alta echipa in ISJPH.Poate ca acum nu am drepate,dar atunci am avut dreptate.In timp,a iesit la iveala toata magaria.Prea tarziu!

  4. Sincer,eu ma tem si pentru frumusica doamna inspector Rizea.Daca nici dansa nu are”o noua viziune in ton cu vremurile”?! I se clatina scaunul sau nu?!

  5. Nu stiu daca Gabriel Taga este fiul unui adevarat profesor de fizica, care a profesat in anii 70-80 …. Daca este fiul acestui profesor, atunci pot spune ca o astfel de inlaturare este ceva „normal” pentru epoca in care traim!!! Este „normalitatea” pe care o impune peste tot, in scoala, in sanatate, in politie, justitie, etc. partidul!!! Nu este nevoie la conducerea liceului de un individ care depaseste cu mult nivelul de educatie si profesionalism a celor care au o singura calitate: partidul in spate. Astfel de situatii gasim peste tot…. Si uite oameni buni cum se „adevereste” ce spunea ciolacu: ” cine pleaca din tara: cine nu stie o meserie….” . O zi buna tuturor!

    • Bună ziua! Da, este fiul Domnului Profesor Mihail Țaga, regretatul nostru Profesor de fizica. Sper ca foarte curând , politicul sa nu mai dicteze instituțiilor și sa fie la conducerea acestora cei mai bine pregătiți oameni, profesional și moral . Avem nevoie de repere. În toate și, mai ales, sa L primim din nou pe Dumnezeu în viețile noastre.

      • Multumesc pentru confirmare Elena. Inca o dovada a faptului ca un om educat, profesionist nu are ce cauta la conducerea unei institutii. Cred ca actiunea de sustinere din partea elevilor si parintilor nu va avea niciun rezultat pozitiv. Nu a existat si nu va exista vreodata apreciere din partea politicului decat pentru gastile de infractori care au condus si vor conduce aceasta tara….

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -