Există viață și după 18 mai! Ce spun prahovenii despre rezultatul alegerilor? VIDEO la finalul textului.
România are, în sfârșit, un nou președinte. A trecut și 18 mai, cu emoții, cu dezbateri aprinse și, desigur, cu inevitabilele tensiuni care au depășit limitele normalului. În urma unui vot masiv, Nicușor Dan a fost validat în funcția de președinte al României, iar contracandidatul său, George Simion, și-a recunoscut public înfrângerea. Civilizat, chiar dacă cu noduri în gât.
Pentru o vreme, țara a fost împărțită în două: cei care visau la „România pro-europeană” și cei care mărșăluiau sub stindardul „suveranității și credinței”. Acum, după ce s-a încheiat numărătoarea voturilor și s-au stins și ultimele petarde de pe Facebook, viața revine, treptat, la normal. Sau, cel puțin, la normalul românesc, în care politica se discută cel mai bine la bar.
Observatorul Prahovean a mers la firul ierbii pentru a lua pulsul post-electoral al prahovenilor. Ne-am oprit în comuna Târgșorul Vechi, unde, într-un bar din centrul satului, am descoperit o adunare ad-hoc de ”analiști politici”.
Cu o țuică în față și o bere în mână, localnicii au disecat rezultatul alegerilor cu patosul specific campionatelor mondiale: „E băiat deștept, Nicușor, sunt mulțumit de rezultat!” a spus unul dintre meseni, în timp ce altul a replicat imediat: „Asta e, așa a vrut poporul!”
Interesant este că, deși cu o zi înainte oamenii poate erau în tabere opuse, astăzi râd împreună și discută anical. George Simion nu a fost uitat, ba chiar a fost menționat cu patos și detalii de o doamnă care trecea cu bicicleta prin fața barului.
