Un protest inedit, un „semnal de alarmă”, așa cum îl numesc organizatorii, privind lipsa de finanțare a echipei de fotbal, emblemă a Ploieștiului, FC Petrolul, a avut loc aseară în oraș. Semnalul de alarmă a constat în fotografierea unui banner în fața mai multor instituții și companii private din oraș. Maniacs 2001 este gruparea suporterilor care a inițiat protestul.
Companii precum Rompetrol, OMV Petrom, Coca-Cola, Unilever, Aquila, dar și instituții ca Primăria Ploiești sau Consiliul Județean Prahova, au apărut în fotografiile postate pe Facebook de cei de la Maniacs 2001. În opinia lor, mai ales companiile private, pot contribui decisiv la salvarea echipei. Trebuie doar să vrea…
„ZERO SUSȚINERE FINANCIARĂ PENTRU EMBLEMA PRAHOVEANĂ”, a fost scris pe bannerul care a fost afișat în fața instituțiilor.
„ZERO SUSȚINERE FINANCIARĂ
PENTRU EMBLEMA PRAHOVEANĂ
Petrolul Ploiești întruchipează spiritul unei comunități lăsate în urmă. Fără finanțare locală sau privată, doar sprijinul neclintit al oamenilor care știu ce înseamnă să te zbați face diferenta. Sprijinirea Petrolului este o investiție în mândria locală, în următoarea generație de sportivi și nu numai.
Noi vom rămâne întotdeauna lângă clubul nostru, neclintiți, indiferent de vreme sau situație.
Cu Petrolul tot inainte !”, a fost postarea de pe Facebook a celor de la gruparea Maniacs 2001. Și multe alte grupări ale Peluzei Latine sunt alături de ei. Alți suporteri ai Petrolului Ploiești, întrebați despre protest, deși nu aflaseră de el, sunt total de acord cu manifestul celor de la Maniac 2001.
Ce spune gruparea Maniacs 2001
„Nu, nu este chiar un protest, este mai mult un semnal de alarmă pe care am dorit să-l tragem în an de centenar”, a declarat un reprezentant al grupării Maniacs 2001. „Am ales să demarăm această acțiune pentru a face ceva pentru Petrolul Ploiești. Considerăm că ne aflăm în al douăsprezecelea ceas, dar noi credem că putem încă face ceva”, a mai declarat acesta.
Membrii grupării consideră că puterea stă, atât în mâinile companiilor private, cât și în mâinile autorităților locale, cum se întâmpla la alte echipe din România. În opinia lor, o contribuție din partea firmelor private mari, în parteneriat cu autoritățile locale, ar putea salva echipa de fotbal Petrolul Ploiești.
„Ar putea să vină firmele mari, să contribuie oamenii cu bani din Prahova, să salveze Petrolul Ploiești. Ei pun la dispoziție finanțare, noi punem la dispoziție emblema, pentru că Petrolul Ploiești este o garanție sigură pentru a aduna un capital de imagine considerabil. Este un avantaj de ambele părți. Mărcile noastre, ale Petrolului Ploiești, sunt salvate, sunt înregistrate, și oferă garanții certe”, este de părere gruparea Maniacs 2001.
„Am făcut acest demers pentru că vrem să venim în ajutorul echipei. În acest oraș este singura bucurie care ne-a mai rămas, este un simbol al Ploieștiului. Nu mai este altcineva (în afară de Petrolul Ploiești – n.r.) care să scoată atâția oameni în stradă, de bucurie. Este un brand puternic, care, cu finanțare, ar putea ajunge foarte departe. Petrolul Ploiești, pentru tot ceea ce reprezintă pentru orașul nostru, merită mai mult”, și-au încheiat declarația reprezentanții grupării.
FC Petrolul Ploiești este echipa emblemă a orașului
FC Petrolul Ploiești este echipa emblemă a orașului. Așa cum orașul este lăsat în paragină, echipa de suflet a ploieștenilor pare a avea aceeași soartă. Cu o finanțare deficitară, nesusținută de autorități sau de mediul privat, așa cum, consideră suporterii că ar fi normal, echipa este în declin.
Ca un strigăt disperat pentru ajutor, gruparea Maniacs 2001, a ales această formă de manifest marți seară, manifest care, speră ei, va ajunge la „urechile” celor care pot face ceva pentru FC Petrolul Ploiești și, totodată, pentru comunitatea de suporteri din spatele acestei echipe atât de iubite.
Sursa foto: Facebook Maniacs 2001

Cu Mutu antrenor nici eu nu as da bani….
Salut inițiativa. Intr- un oraș fără acțiuni civice în sensul pozitiv este lăudabilă. Cred că problema este la administratorii clubului. Investitori ar exista și au existat. Dar cine bagă bani fără să aibă un control asupra ce se întâmplă cu aceștia sau sa poată vedea siruația clubului. Un audit ceva. Cred că această situa5ie cu oameni obscuri în poziții cheie va duce din păcate la pierzanie. Sau faliment în termeni mai elevați. Nu cred că turcii s- au răzgândit degeaba. Sper să se schimbe ceva să nu pățim ca și cu gunoiul sau reciclabilele la Ploiesti. Adică eșec. În rest Forza Petrolul!