Au opt, respectiv zece ani și două mari iubiri: țitera și echipa FC Petrolul Ploiești. Sunt două copile extrem de talentate și vorbărețe, de fel din localitatea prahoveană Dițești, care au oferit momente emoționante pe scena de la „Românii au talent”. Ioana Carolina și Maria Alexandra Bucur spun că au moștenit de la mamă urechea muzicală, iar de la tată au împrumutat pasiunea pentru țiteră și pentru echipa „lupilor galbeni”, primul contact cu stadionul „Ilie Oană” fiind când surorile aveau nici trei ani.
Pe Ioana și Maria le cunoaște azi o țară întreagă după participarea la concursul de talente. Micuțele au reușit să creeze momente cu totul neașteptate, fiind apreciate atât pentru timbrul vocal și îndemânarea cu care au cântat la țiteră, cât și pentru naturalețea și sinceritatea de care au dat dovadă pe scenă.
Fetițele cântă la țiteră de aproximativ doi ani
Tatăl, Iamandi Bucur, ne-a povestit că fetițele, eleve în casa a II-a, respectiv a IV-a la Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure, cântă la țiteră de aproximativ doi ani. Pe lângă asta fac cursuri de canto, pian, acordeon, orgă, dar și dansuri și înot, urmând să se înscrie și la cursuri de țambal.
Când nu sunt ocupate cu școala sau cu muzica, Ioana și Maria spun că se simt precum „peștele în apă” pe stadion, ne-a transmis tatăl.
„Sunt sufletul nostru. Maria este cea mai vocală, cu o personalitate mai puternică, în timp ce Ioana este mai iubitoare, mai sensibilă. Tot ce facem noi, ca părinți, e pentru ele. Recunosc, a fost dorința mea ca ele să cânte la țiteră fiindcă e un instrument rar și extrem de melodios. La noi, în Dițești, prin anii 80 exista un grup de țiterași din care am făcut și eu parte.
M-am reîntâlnit acum aproximativ doi ani cu domnul profesor Radu Rotaru, care acum are 81 de ani și care mi-a fost și diriginte. L-am întrebat dacă vrea să se ocupe de fete și a acceptat bucuros. Atât Ioana, cât și Maria s-au îndrăgostit de acest instrument și sunt fericite că pot trasnmite, prin muzică, dragostea pentru tradiții și folclor”, ne-a povestit tatăl celor două surori, care a mai adăugat faptul că la competiția de talente, piesa interpretată, „De la Câmpina la vale” a fost compusă special pentru ele de către profesorul Radu Rotaru.
A doua mare iubire a copilelor: FC Petrolul Ploiești
Micile artiste urmează cursurile Școlii Populare de Arte din Ploiești și fac parte și din ansamblul „Florile Prahovei”. Când au timp pentru toate? „Nu există să nu ai timp, dacă ceea ce faci, faci de drag”, ne-a mai spus tatăl fetițelor.
Când nu sunt implicate în activități muzicale, fetele se joacă cu prietenii de acolo, din sat, și se bucură de tot ceea ce înseamnă viața la țară. De la aer curat, foșnetul frunzelor, susurul izvoarelor, ciripitul păsărilor și ascultatul de povești spuse cu atâta simplitate de bătrânii locului.
Joaca pălește, însă, atunci când fetele află că pe „Ilie Oană” sau în deplasare joacă echipa lor de suflet, FC Petrolul Ploiești. Încă de la vârsta de doi ani un pic, surorile au simțit cum trăiește un suporter adevărat fiecare partidă.
Ioana tânjește după o poză cu Gicu Grozav
„Maria avea 2,4 ani, Ioana un pic mai mare, 2,7 ani. Încă de pe atunci le-am insuflat dragostea pentru echipa fanion a Ploieștiului”, povestește, zâmbind, tatăl. Iar dragostea a rămas aceeași și azi.
Fiecare are preferatul ei. Dacă Maria este fan înrăit al mijlocașului Mihnea Rădulescu, Ioana, sora mai mică, îl admiră pe Gicu Grozav. Și azi e un pic tristă că, nici până în momentul de față, nu a reușit să facă o poză cu idolul ei. „E născută în aceeași zi și în aceeași lună cu el, pe 29 septembrie. La fiecare partidă, ori de câte ori îl vedea, striga, începea să plângă că vrea să facă o poză. Sper să i se îndeplinească visul. I-am zis, la un moment dat, așa în glumă: lasă, tati, o să crești și o să vrea el să facă poză cu tine”.
Despre competiția care le-a făcut celebre în întreaba țară, micuțele artiste din Dițești spun că și-ar dori să fie un prim pas către viitoarea carieră în muzică pe care și-o doresc. Și nu orice muzică, ci doar folclor care să aducă mereu aminte de strămoși și datini străbune, și nu orice instrument, ci musai țitera, sau țâmba cum îi zic și azi moții instrumentului nelipsit la şezătorile de altădată.