Aproximativ 150 de angajați ai TCE Ploiești, compania de transport public, sunt astăzi în grevă japoneză. Motivul? Nu și-au primit integral salariile la data stabilită în contractul colectiv de muncă. De partea cealaltă, conducerea Primăriei Ploiești îl acuză pe directorul societății că se folosește de sindicat pentru a pune presiune pe instituția care acoperă de ani buni ”găurile negre” din bugetul companiei.
Acțiunea de protest de astăzi este organizată de Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști din Ploiești, condus de Nicolae Suditu. Acesta a și transmis un comunicat de presă în care își motivează acțiunea. Detalii aici: Protest al angajaților TCE, astăzi, la Ploiești
Contactat de Observatorul Prahovean, Sorin Dumitrașcu, city-manager-ul Municipiului Ploiești, a lansat o serie de acuzații grave la adresa directorului TCE, Nicolae Alexandri.
”În primul rând noi nu am fost anunțați nici de director și nici de sindicat că va avea loc acest protest. Nu am fost nici măcar informați cu privire la faptul că angajații nu și-au primit integral salariile” a declarat Sorin Dumitrașcu.
Citu manager-ul Ploieștiului a relatat că, săptămâna trecută, directorul TCE a cerut conducerii primăriei suma de un milion de lei, fără să spună că nu există suficienți bani pentru salarii.
”Noi am virat în conturile TCE tot disponibilul de atunci al primăriei, respectiv suma de 488.000 de lei. Apoi directorul Nicolae Alexandri a amenințat-o pe directoarea economică, citez, pun sindicatele pe voi!” a declarat Dumitrașcu.
Acesta susține că are informații potrivit cărora același director al TCE le-a transmis sindicaliștilor că ”se duce să se certe cu ăia din primărie, voi nu faceți nimic?”.
”Astăzi și-au pus în practică amenințările pentru că este de notorietate faptul că Alexandri controlează prin liderul Suditu sindicatul acestuia” a precizat Dumitrașcu.
Contactat de Observatorul Prahovean, directorul TCE Ploiești, Nicolae Alexandri, respinge aceste acuzațiile.
”Și în luna decembrie am dat salariile tot parțial pentru că nu am primit plata integrală a facturilor de la primărie, iar sindicaliștii au vrut să facă protest. Eu le-am explicat că nu am de unde să aduc bani de acasă, fiind facturi restante la plată. Eu am trimis o o adresă oficială la primărie fără să ameninț. Le-am expus faptul că din cauza neplății la timp a salariilor există semnale că s-ar putea să apară acțiuni sindicale” a declarat Alexandri.
Aproximativ 150 de șoferi, angajați ai TCE Ploiești protestează astăzi, 3 februarie, nemulțumiți că nu și- au primit integral salariile la data stabilită în Contractul Colectiv de Muncă.
Șoferii de autobuze, troleibuze și tramvaie vor purta banderole albe și, pe tot parcursul zilei, vor circula cu farurile aprinse. Deocamdată, călătorii nu vor fi afectați de această acțiune de protest al sindicaliștilor.
Cât mai rămâne director acolo?! Și adus numai pilele acolo.Duceți un profi acolo. Nu mai țineți omul lui Volo.oica
„Șoferii de autobuze, troleibuze și tramvaie… vor circula cu farurile aprinse”
Amuzanti! De vreo 2 ani erau obligati sa le foloseasca si in cursul zilei. Ei abia acum respecta legea crezand ca protesteaza prin aprinderea farurilor? Incredibil!