- Publicitate -

Dedeman a demolat fără autorizaţie

Lucrările de demolare efectuate de Dedeman pe terenul de lângă Obor, unde va fi amplasat noul magazin de bricolaj, s-au făcut fără autorizație. Firma a reușit să obțină avizul din partea municipalității de abia pe data de 17 iulie, la mai bine de o lună de la demararea lucrărilor de demolare.

Redactorii observatorulph.ro au tras primele semnale de alarmă cu privire la faptul că Dedeman demolează fără autorizație încă din 20 iunie (Vezi AICI articolul). La acea dată Garda de Mediu Prahova a efectuat un control și a dispus sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate. După purtarea unei întregi corespundențe cu administrația locală ploieșteană (Citește AICI și AICI știrile), Primăria Ploiești a anunțat că a amendat firma cu 5.000 de lei, fără a dispune încetarea lucrărilor, iar Poliția Locală a sancționat societatea cu 2.500 de lei, pe motiv că nu exista un anunț de demolare. Și cam atât! Că doar vorbim de o firmă care are renume, nu de un amărât de ploieștean care este somat să-și demoleze WC-ul ridicat fără autorizație în spatele curții. Astăzi, a urmat ultimul episod. Primăria Ploiești a dat răspuns la solicitarea adresată de redacția observatorulph.ro în data de 16 iulie 2013. La o zi după adresa noastră, a treia de altfel, municipalitatea a anunțat că Dedeman a obținut autorizația de demolare. „Având în vedere solicitarea dumneavoastră, vă informăm că a fost emisă autorizația de demolare pentru firma Dedeman  nr. 70/17.07.2013”, este răspunsul dat de Primăria Ploiești. Dar la acea dată clădirile erau deja demolate și terenul nivelat numai bun pentru a începe construcția. Am încercat să obținem un punct de vedere din partea Dedeman în acest sens înaintând o solicitare, însă nu am primit nici până acum vreun răspuns, deși e-mail-ul a fost transmis încă din data de 20 iunie. În rest, încă un punct de vedere din partea municipalității prin care să ni se comunice cine va răspunde pentru modul defectuos în care s-a acționat. Nu de alta dar altfel nu înțelegem ce relevanță mai au prevederile din Constituția României, potrivit cărora „nimeni nu este mai presus de lege”? Nici măcar Dedeman…

- Publicitate -

 

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...

De ce nu o vrea Sorin Grindeanu pe Oana Gheorghiu în Guvern

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu este de...

Suveranism la raft: Carrefour se va preda!

În atenția suveraniștilor de pretutindeni: se va vinde rețeaua...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -