- Publicitate -

10.000 de euro, şpagă la “cineva” din primărie pentru a nu deranja demolările de la Dedeman?

În mai puţin de o lună, în intervalul 20 iunie 2013 – 9 iulie 2013, în plină zi şi sub privirea autorităţilor locale, au fost demolate fără autorizaţie clădiri care acopereau o suprafaţă de aproximativ 3 hectare din municipiul Ploieşti. Este vorba de perimetrul dintre străzile Ştrandului-Apelor-Oborului unde lanţul Dedeman intenţionează să construiască un magazin de bricolaj.

Deşi au fost sesizate, prin intermediul observatorulph.ro, despre abuzul care se petrece, toate serviciile sau departamentele care au atribuţiuni în reglementarea activităţilor de acest tip din subordinea primăriei Ploieşti au închis ochii. Cel puţin, până la această oră, instituţia condusă de Iulian Bădescu nu a comunicat oficial dacă a întreprins vreo acţiune concretă de verificare a legalităţii modului în care se fac demolările. Există o excepţie, Poliţia Comunitară, care a aplicat o amendă de 2.500 de lei pentru că “nu exista panoul”  care să descrie operaţiunile ce se desfăşoară acolo.
Este de menţionat faptul că modul în care Primăria oferă informaţiile solicitate de noi pe marginea acestui subiect este cel puţin dubios.
Astfel, la data de 20 iunie, în urma unei sesizări că “sub podul de la Bucov se ridică nori de praf”, o echipă a www.observatorulph.ro a mers la faţa locului unde a constatat că pe terenul unde Dedeman a primit avizul pentru construirea unui magazin se desfăşoară lucrări de demolare de mare anvergură şi că ele sunt sursa poluării din zonă.
Drept urmare, reporterii noştri au realizat un articol şi au solicitat puncte de vedere autorităţilor cu competenţe în domeniu. Dacă Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu ne-au confirmat în timp real că cei care lucrează acolo nu au autorizaţie de demolari, cu totul şi cu totul au stat lucrurile cu Primaria Ploieşti.
La solicitarea scrisă: “vă rugăm să ne precizați daca Primaria Municipiului Ploiesti a eliberat autorizație de demolare pentru clădirile de pe terenul unde se va construi magazinul Dedeman”, trimisă pe 20 iunie, am primit un răspuns sec abia pe 9 iulie: “Primăria Ploieşti nu a eliberat autorizaţie de demolare pentru SC Dedeman SRL”. Aceasta, deşi legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public obligau instituţia ca la o întrebare atât de simplă răspunsul să fie trimis în maximum 10 zile de la primrea solicitării:
Art. 7.
(1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile de la primirea petitiilor”.
Ce s-a întâmplat în acest interval de timp, în care noi am sistat publicarea de noi articole aşteptând, cum era şi normal, atât punctul de vedere cât şi eventualele acţiuni ale Primăriei Ploieşti?
Nimic “neobişnuit”: clădiri care acopereau o suprafaţă de aproximativ 3 hectare au dispărut de pe faţa pământului, fără ca vreo autoritate locală să pară a fi deranjată de subiect. Prin comparaţie, atitudinea primăriei conduse de Iulian Bădescu este cu atât mai ciudată în acest caz, cu cât Garda de Mediu Prahova, imediat după publicarea articolului nostru a dispus sistarea lucrărilor, până la obţinerea tuturor avizelor de mediu şi a amendat constructorul care se ocupa de demolare.
Publicăm acest articol în contextul în care, după ce ieri am trimis primăriei o nouă solicitare de informaţii la fel de simplă ca şi prima – “vă solicităm să ne comunicați dacă firma Dedeman a fost amendată pentru faptul că a demarat lucrările de demolare a construcțiilor de pe terenul viitorului magazin din Bariera Bucov fără aviz de demolare. În cazul în care a fost acordată o amendă vă rugăm să ne precizați care este cuantumul acesteia”, reprezentanţi ai instituţiei ne-au comunicat că vom primi informaţia solicitată “în termenul legal”, lăsând să se înţeleagă că acesta ar putea fi 30 de zile.
Dat fiind faptul că această manieră de lucru a devenit un obicei în comunicarea majorităţii instituţiilor publice, redacţia noastră a luat decizia ca, începând de astăzi, să publicăm atât textele solicitărilor pe care le trimitem, cât şi informaţiile pe care intenţionăm să le verificăm prin intermediul acestora.
În cazul de faţă, am solicitat Primăriei Ploieşti informaţiile legate de demolarea de la Dedeman în contextul în care, în diverse medii, este vehiculată informaţia că “cineva” din Primăria Ploieşti ar fi primit 10.000 de euro şpagă pentru ca magazinul de bricolaj să nu aibă nicio problemă în a demola, fără autorizaţie, vechile clădiri de pe terenul pe care vor să construiască.
Subliniind încă odată că informaţia nu este verificată şi că ea este doar un zvon intens vehiculat în mediile administrative, de afaceri şi politice din Ploieşti, aşteptăm cu interes răspunsul Primăriei Ploieşti la solicitarea noastră.

- Publicitate -

 

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...

De ce nu o vrea Sorin Grindeanu pe Oana Gheorghiu în Guvern

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu este de...

Suveranism la raft: Carrefour se va preda!

În atenția suveraniștilor de pretutindeni: se va vinde rețeaua...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -