- Publicitate -

UPDATE: Tentativă de vot multiplu în Ploiești. Poliția a deschis o anchetă

Primul tur al alegerilor prezidențiale nu este scutit de incidente electorale. Potrivit surselor Observatorul Prahovean, oamenii legii au deschis o anchetă și cercetează o tentativă de vot multiplu comisă în Ploiești.

Update Reacția Poliției: 

- Publicitate -

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Ploiești au fost sesizați, la data de 24 noiembrie a.c, despre faptul că la o secție de votare din municipiu, cartea de identitate a unei persoane ar fi fost scantă pentru a doua oară.

În baza sesizării, a fost constituită echipă operativă pentru verificarea aspectelor sesizate.

- Publicitate -

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că un bărbat de 54 de ani, din municipiul Ploiești și-ar fi exercitat dreptul de vot la o secție de votare din municipiul Ploiești și ulterior s-ar fi deplasat la o altă secție de votare tot din municipiu și ar fi încercat să voteze din nou.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de fraudă la vot.

Articol inițial

Incidentul electoral s-a petrecut pe raza secției 3 de Poliție Ploiești, care are arondat cartierul Vest.

- Publicitate -

Un bărbat, care deja a votat în cursul acestei dimineți, s-a prezentat în urmă cu puțin timp la o altă secție de votare și a înmânat actul de identitate operatorului pentru a vota din nou.

Sistemul informatic a emis un mesaj potrivit căruia bărbatul și-a exprimat deja dreptul la vot și a fost solicitată prezența unui echipaj de Poliție.

Cercetările sunt în curs.

- Publicitate -

Vă reamintim că alți doi prahoveni au fost sancționați în ultimele 24 de ore pentru încălcarea legislației electorale: Două persoane din Prahova, sancționate cu avertisment pentru propagandă electorală ilegală pe Facebook

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -