- Publicitate -

Medaliat cu Aur, ploieșteanul Albert Vlădescu nu primește bursă de merit. Are, însă, sute de colegi cu note de 2 și 3, răsplătiți pentru „performanță”

El este Albert Vlădescu, micul ploieștean care a luat Aurul la Salonul Internațional de Invenții și Inovații de la Timișoara. Are 13 ani și este în clasa a VII-a acum la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești. A terminat clasa a VI-a cu media 9,47. Albert nu ia bursă de merit. Nu… „merită”, așa a considerat ministrul Deca. Iau, însă, colegi de-ai lui (aproape 300 numai de la școli din Prahova), cu medii chiar sub 2. Iar ca Albert sunt mii de alți copii în județ.

În vară, Albert a luat Aurul la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, de la Timișoara. Din 307 participanți, persoane adulte, el, micul Mihai Albert Vlădescu, din Ploiești, a obținut locul I cu propulsorul ionic. O invenție realizată în atelierul bunicului, din comuna Filipeștii de Târg. O invenție pentru care juriul de la Timișoara i-a recomandat să solicite cerere de brevet de invenție înregistrată la OSIM. Iar răspunsul băiatului a venit atât de natural și inocent: „mintea nu mi-o poate fura nimeni!”

Băiatul a terminat clasa a VI-a cu media 9,47. Nu muncește pentru note, o face pentru el și viitorul său. E suficient de mare, însă, să înțeleagă nedreptatea care i se face lui și altor mii de colegi de la școli din județ. A aflat că în Prahova sunt 263 de bursieri „de merit” cu note sub 5.  73 dintre ei au medii între 3 și 4. Alți 155 cu note între 4 și 5, la fel, sunt răsplătiți pentru „performanță”. Absolut revoltător, 11 colegi de-ai lui Albert primesc burse de merit pentru medii de 1 și 2.

Citește și: Noaptea minții! 11 elevi din Prahova cu note între 1.00 și 1.99 sunt bursieri de merit și vor fi recompensați pentru „performanță la învățătură”

„Cum să explicăm copilului nostru de 13 ani, multiplu medaliat cu aur la saloane internaționale de inventică și inovare, elev al clasei VII-a de matematică a Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești, că, având media generală 9,47 obținută într-o clasă de copii excepționali, că nu îndeplinește condițiile acordării unei burse de merit, dar că acestea se acordă la copii cu medii generale 5 și sub 5!?

Cum să explic unui copil care și-a reprezentat țara la saloane internaționale de inventică și inovare faptul că țara sa îl consideră nedemn pentru acordarea unei burse de merit? Nu avem cum să îi explicăm. Dar cu certitudine, explicată sau nu, această situație reprezintă un argument extrem de puternic pentru Albert în vederea alegerii unor studii aprofundate și a unei cariere în afara României”. ne-a spus, profund dezamăgită, mama lui Albert, Cristina Vlădescu.

Citește și: Albert, micul ploieștean care a luat Aurul la Salonul Internațional de Invenții și Inovații de la Timișoara. „Mintea nu mi-o poate fura nimeni!”

Reacția lui Albert cu referire la o astfel de nedreptate făcută lui și altor mii de colegi pare cea a unui om cu o maturitate emoțională incredibilă: „La 13 ani, preocupările mele tehnice, orientate spre electronică, informatică aplicată, robotică, electricitate și magnetism mi-au adus recunoașterea unor jurii internaționale ale unor saloane de inventică și inovare internaționale. Pentru unele dintre rezultatele muncii mele am primit recomandarea de brevetare la OSIM și sunt în plin proces de concretizare a unui asemenea demers.

Dar nu am primit recunoașterea sistemului național de învățământ. Am media anului anterior de studii 9,47 și nu am obținut bursă de merit. Am aflat că alți copii, cu medii inferioare celei obținute de mine, obțin aceste burse. În această situație, ce încurajează Ministerul Învățământului, mediocritatea și / sau sub-mediocritatea? Uitați-vă la panglicile de care sunt fixate unele dintre medaliile mele de aur. Reprezintă tricolorul românesc. Mă întreb, pentru cât timp aceste medalii vor fi susținute, pe pieptul meu, de tricolorul românesc? Sunt sigur că și dumneavoastră vă întrebați”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

7 COMENTARII

  1. Am sperat că d-na ministru va corecta aceste nedreptăți ,cum se poate ca premiile II și III la concursurile internaționale recunoscute de Ministerul Educației să fie excluse de la orice tip de bursă ?Ca să participe la aceste concursuri copii noștri au sacrificat tot timpul lor liber să-și urmeze visul. Părinții au alergat ca niște nebuni prin țară pe la toate concursurile i-au susținut din toate punctele de vedere ,s-au lăsat ei pe ultimul loc să le asigure copiilor banii pentru taxele de participare,cazare și transport.Cum răsplătește Ministerul Educației acești copii care au câștigat premiile 2 și 3 la concursurile internationale recunoscute de d-lor?Foarte bine, oferind burse de merit celor cu note de 2si 3 aceștia aduc plus valoare ei trebuiesc răsplătiți. .Copii nostri sunt buni doar când se laudă d-na ministru cu performantele lor. Ma întreb dacă d-na ministru când ajunge acasă și își privește copilul are vreo remușcare că a nedreptățit atâția copii buni care aveau nevoie ca de aer de această bursă. Să vă fie rușine d-lor, dormiți pe banii noștri oamenii trebuie să vă taxeze la următoarele alegeri!

    • In Romania esuata a lui Johanis s-a urmarit mentinerea unei educari slabe si neperformante pentru ca asta stiu ei sa faca, respectiv sa distruga ce a fost deja construit doar pentru ca nu respecta standardul creat de pndl…In plus a fost avuta in vedere clasificarea pdl-ista facuta de Basescu: ,,este nevoie si de ospatari”! Acest fapt a creat o fuga de educare, de carte in randul tinerilor!

  2. Pleaca Deca de acolo,esti o nulitate.Nu esti bună de nimic!Trebuie pichetat ministerul neapărat, altfel nu scăpăm de sinistra asta.Oricum bursele mare parte nu s au primit nici acum.Rusineeeeee!

  3. Avem legi redactate de incompetenti, neprofesionisti, votate de un parlament cu aceeasi non-valoare.
    Aștia sunt oamenii reprezentativi ai partidelor noastre.
    Vor mări pensiile celor care n-au muncit, n-au contribuit si vor avea in continuare masa de vot pe baza motivației „ăștia mi-au dat”. Ce putem schimba?!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

„Am fost la Nibiru și mi-a plăcut”. Cum arată satul de vacanță al lui Selly

Nibiru, proiectul de divertisment dezvoltat de Selly pe litoralul...

O absolventă din Ploiești a contestat nota 8,35 și a primit 5,70 la Bac. Explicațiile ISJ Prahova

Inspectoratul Școlar Județean Prahova susține că nu au existat...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi