Scandalul iscat duminică seară pe o plaja din Constinești și care ulterior s-a mutat pe o alee intens circulată din stațiune este departe de a se fi încheiat. În timp ce Poliția a deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, familia prahoveanului snopit în bătaie de mai mulți bodyguarzi acuză autoritățile de la malul mării că nu își dau interesul în aflarea adevărului și ignoră faptul că Adrian L. este nevinovat.
Citește și: Prahovean din Plopeni snopit în bătaie pe o plajă din Costinești [FOTO]
Soția victimei din Prahova susține faptul că agresorii sunt, de fapt, bodyguarzii unui influent politician din Constanța, care ocupă și o funcție publică, aceste lucruri reprezentând motivele pentru care autoritățile închid ochii.
Singura certitudine de până acum este faptul că două persoane au primit o bătaie soră cu moarte duminică pe o plaja din Costinești pe motiv că nu ar fi vrut să elibereze șezlongurile.
De ce administratorii plajei private nu au solicitat încă de atunci intervenția poliției și a jandarmeriei, cu atât mai mult cu cât cele două victime ar fi devenite violente?
La această întrebare trebuie să răspundă autoritățile implicate în gestionarea situației, dar și cei vinovați, în fața legii.
„Poliția Constanța nu vrea să ia nicio măsură. Am depus plângere, însă ne-au spus că nu i-au găsit pe inculpați. Cum nu i-a văzut Poliția și nu știu cine sunt când noi, prin bunăvoința mai multor persoane de aici am aflat că sunt bodyguarzii unui influent politician?
În imaginile pe care vi le-am trimis este bătut, pe alee, un prieten al soțului meu. Puteți vedea cum agresorii au luat copiii pe sus din calea lor.
Vrem să se facă dreptate! Nu soțul meu este cel care apare în filmările când cineva îi înjură. Dacă e așa cum zic ei, de ce nu l-au bătut pe plajă?
Să nu mai spună că au dat cu spray lacrimogen. Au dat numai cu pumnii și picioarele. Practic, soțul meu a fost bătut fără motiv. Cel bătut din filmare este băiatul din Maramureș.
Toată agresiunea s-a întâmplat în fața unei farmacii. Nimeni nu vrea să ne pună la dispoziție imagini, pe cele pe care vi le-am trimis, le-am obținut cu greu.
După ce mi-au bătut soțul, 10 jandarmi au venit la hotelul unde eram cazați și unde se afla un fin de-al meu să-l scoată din piscină, să-l ia pe sus. Cu cei care ne-au agresat de ce nu s-au purtat așa?
Bodyguarzii respectivi au vrut să intre peste noi în hotel.” ne-a declarat soția prahoveanului snopit în bătaie, duminică seară, la Costinești.
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere atât IPJ Constanța cu privire la această situație cât și Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Au disparut 2 fete si toata tara s-a pus pe jar, televiziuni, si tot nu se stie unde sunt (vezi cazul Dinca); au murit muulti oameni intr-un incendiu acum 8 ani si nu avem vinovati; si atat de multe alte cazuri… Chiar credeti ca ii vor gasi sau face ceva alora? Inca o dovada ca schimbarea pe care multi o vad in Politie este doar de fatada, sistemul mafiot este bine-mersi.
E bun filmuletul ca nu vezi nimic din ce s a intamplat. Cum sa ti dai seama daca e cum spune femeia aia? Articol si film de doi bani.