ISU Prahova a anunțat joi prin intermediul unui comunicat de presă că un bebeluș care a venit pe lume miercuri a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din Brașov din cauza problemelor de sănătate.
Este vorba de un băiețel diagnosticat cu pneumonie congenitală, ventilat mecanic și vărsături neonatale, potrivit ISU.
Citește mai multe detalii aici: Un bebeluș care s-a născut la maternitatea din Ploiești cu probleme medicale a fost transportat cu elicopterul SMURD la Brașov
Mama copilului a contactat redacția Observatorul Prahovean pentru a face precizări cu privire la starea acestuia, dar și la modul în care a decurs intervenția.
Femeia și-a exprimat regretul pentru faptul că a fost despărțită de copil și totodată acuză Inspectoratul pe Situații de Urgențe Prahova de faptul că își face publicitate pe seama suferinței prin care trece.
„Este bebelușul meu. Doamne ajută să fie bine. Cel mai nasol lucru e că eu nu am fost transferată împreună cu bebele meu.
Ca mamică a nou născutului sunt încă în maternitate. Mâine mă va externa și voi pleca după el.
Copilul nu s-a născut cu probleme. E normal ca ISU să își facă publicitate, însă vă rog să precizați că bebelușul nu s-a născut cu probleme. L-am ținut în brațe, a fost pe secția cu nou născuți și după două ore s-a depistat faptul că nu s-ar acomoda vieții în afara burticii.
Cei de la ISU Prahova au trecut pe lângă mine. Nu m-au lăsat să cobor cu copilul meu pe motiv că nu am loc în lift. Nu au dreptul să facă asta fără acordul meu. Nu sunt pusă la curent. Nimeni nu îmi zice nimic. Mi s-a zis doar să sun eu la Brașov după 3h.
Nu vreau să îngrijorez pe nimeni, înțeleg că s-a făcut tot ce e mai bun pentru copilul meu. Apreciez, doamne ferește. Dar asta e reclamă pe suferința mea.
Ca ultima remarcă, doamna doctor de la maternitate, de la nou născuți, a făcut tot ce e mai bun și a fost foarte implicată. M-au deranjat informațiile date de ISU Prahova, că nu așa s-a întâmplat.” susține femeia.
Reprezentanții ISU Prahova nu au refuzat să comenteze acuzațiile.
