Înființată în vara anului trecut prin votul consilierilor locali, compania de termoficare Termo Ploiești a ”înghițit” până acum zece milioane de euro de la bugetul local. Cu toate acestea, ploieștenii tremură de frig în apartamente și fac dușuri reci pentru că operatorul nu are suficiente gaze pentru a livra agent termic la parametri optimi.
După ce au tras ”țepe” foștilor operatori de termoficare, la care au acumulat datorii importante, peste 100 de mlioane de lei numai la Veolia Energie Prahova, autoritățile locale au ”aflat” cu ocazia înființării Termo Ploiești că, pentru a livra apă caldă și căldură ploieștenilor, chiar trebuie să plătească facturile furnizorilor, în special celor de gaze.
Sintagma ”lasă că merge și așa” adică ”pe datorie” nu se mai poate aplica, iar ce se întâmplă la Ploiești este incredibil.
Practic, o dată la câteva zile, consilierii locali mai aprobă alocarea unei sume, minim un milion de lei, pentru cumpărarea de gaze de către Termo Ploiești, așa cum s-a întâmplat și la ședința extraordinară de consiliu local ieri.
Și asta nu e tot. În premieră pentru România, în decembrie anul trecut, Termo Ploiești s-a împrumutat de la două firme private diverse sume de bani pentru că bugetul local a ”secat”.
Detalii aici: Doi Moși Crăciun chiar există și au oferit bani fără dobândă și fără garanții operatorului Termo Ploiești. Unul lucrează cu primăria
Există în țară și exemple de bune practici ale operatorilor de termoficare ale autorităților locale.
Astfel, Termoficare Oradea, compania primăriei, a ocupat în ultimii ani locul I în topul național al furnizorilor de încălzire!
Cum au ajuns la această performanță am aflat dintr-un comunicat al companiei Termoficare Oradea postat pe Facebook de Mioara Scărlătescu, membru al Partidului Prahova în Acțiune, singurul care a arătat cu adevărat preocupare față de rezolvarea crizei căldurii din Ploiești.
Astfel, în perioada cuprinsă între anii 2014-2019, în Oradea s-au investit sume considerabile în reabilitarea, dezvoltarea și extinderea sistemului centralizat de termoficare. Fondurile au fost accesate prin diverse proiecte cu finanțare europeană, finanțare guvernamentală, atragerea unor granturi internaționale și proiecte cu finanțare locală.
Cea mai importantă investiție și cu cea mai mare amploare în activitatea societății a fost achiziționarea unei noi surse de producere a energiei termice și electrice în cogenerare.
Tot în această perioada s-au derulat și alte investiții majore: 60% din rețeaua primară fost reabilitată, 33 de puncte termice au fost complet modernizate și automatizate, iar pentru 3 puncte termice, rețelele secundare au fost reabilitate complet.
La fel, a fost extinsă recircularea apei calde menajere cu aproximativ 30 kilometri de rețea, 125 de puncte termice au fost integrate într-un Sistem de Monitorizare, Control și Achiziție de Date (SCADA), a fost implementat programul de contorizare și citire de la distanță a contoarelor, iar peste vară au fost reabilitate rețelele din zonele cu potențial ridicat de apariție a avariilor.
Subvenția gigacaloriei la Oradea este șapte ori mai mică decât la Ploiești
Orădenii plătesc de doi ani tariful de 373 de lei/gigacalorie, care este subvenționat parțial de primărie, prețul de producție fiind de 441, unul dintre cele mai mici din țară.
Pentru că diferența dintre prețul plătit de populație și cel de producție este mult mai mică față de Ploiești (68 de lei la Oradea față de 425 de lei la Ploiești), subvenția de la bugetul orădean a fost anul trecut de 49 de milioane de lei.
Spre comparație, Termo Ploiești a primit doar în trei luni de funcționare această sumă de la primărie, timp în care ploieștenii au suferit de frig și au avut apă călâie…