- Publicitate -

Doi Moși Crăciun chiar există și au oferit bani fără dobândă și fără garanții operatorului Termo Ploiești. Unul lucrează cu primăria

Ploieștiul încheia anul trecut cu o situație neclară în ceea ce privește asigurarea banilor pentru plata gazelor necesare producerii agentului termic livrat în sistemul centralizat (SACET). Primăria nu mai avea bani, iar Termo Ploiești, operatorul creat pentru a administra sistemul, nu a fost suficient capitalizat ca să poată face față cerințelor. Situația era una critică, existând riscul real al sistării livrărilor de agent termic și apă caldă către cei aproximativ 120.000 de ploieșteni, spitale și instituții publice racordate la SACET.

Situația era atât de critică încât, la un moment dat, primarul Andrei Volosevici a solicitat imperativ spitalelor din subordine să renunțe la sume din bugetele proprii pentru a le putea transfera către termie. A renunțat la presiuni doar după ce conducerile spitalelor și specialiștii din primărie au refuzat public să dea curs solicitării sale deoarece era ilegală.

În acest context, între Crăciun și Anul Nou, primarul Volosevici a scos din pălărie o soluție fără precedent în România: împrumutul fără dobândă de la companii private. Nu de la bănci, nici de la o instituție financiară nebancară (IFN).

Nici măcar de la cămătari, după cum, pe bună dreptate, sublinia nefirescul situație deputatul Mihai Polițeanu.

Astfel, în intervalul menționat, a apărut în spațiul public un draft de contract de împrumut care părea a fi încheiat între conducerea Termo Ploiești și furnizorul de energie electrică Elsid Titu, document care nu avea trecută valoarea sumei împrumutate.

Detalii aici: Cine este firma care împrumută Termo Ploiești cu bani pentru gaze. Primăria nu a mai putut asigura finanțarea operatorului

Aflăm zilele astea, din documente ale Termo, că valoarea împrumutată a fost de 2.500.000 de lei, cu scadență 15 ianuarie 2023.

Banii de la Elsid au fost consumați rapid, dar, odată mecanismul pus la punct, primăria a scos din pălărie un nou binefăcător.

Aflăm pe surse că firma de construcții și instalații Montin SA a împrumutat Termo Ploiești, fără dobândă, cu suma de 500.000 de lei, din care s-a virat deja jumătate din sumă. Și acești bani s-au cam terminat, iar Ploieștiul este din nou într-o situație limită în ceea ce privește livrarea agentului termic către abonați.

Detalii aici: Ploieștenii vor primi și astăzi căldură și apă caldă cu ”porția”. Termo Ploiești poate rămâne și fără curent electric [DOCUMENT]

Cu siguranță, despre împrumutul de la Elsid vor mai apărea articole, nu doar la noi. Situația este interesantă pentru că acest contract este unul care promite să creeze un precedent exploziv în ceea ce privește relaționarea între o companie publică mare consumator de energie și una privată, furnizor de energie.

Cu Montin SA, situația este una cât se poate de ciudată deoarece compania prestează în acest moment servicii pentru primăria Ploiești sau pe teritoriul municipiului.

De exemplu, Montin SA este una dintre companiile de construcții care, din 18 octombrie 2021, a adjudecat de la primărie lucrări pentru construirea viitoarei grădiniţe cu program prelungit nr. 38, lucrare în valoare de 6.223.202,68 lei, mare parte fonduri europene.

După cum se vede din print screen-urile de pe pagina oficială, primăria Ploiești a fost foarte atentă la mersul acestei lucrări, încă din momentul adjudecării licitației, iar lucrările au ca termen de finalizare data de 31.01.2023, adică peste aproximativ 18 zile:

În contextul împrumutului acordat companiei publice, firește că se ridică întrebarea: ce se va întâmpla dacă grădinița nu va fi finalizată la data de mai sus? Care va fi abordarea primăriei Ploiești în relația cu creditorul Termo Ploiești, Montin SA?

Nu este o întrebare retorică deoarece între primăria condusă de domnul Volosevici și această companie există o relaționare mai veche care ne arată că Montin nu prea ține cont nici de legi, nici de regulamente, nici de HCL-uri. Și că nu prea are nicio emoție în fața organismelor de control ale primarului sau primăriei.

Cum ar veni, scuzați-ne limbajul, când lucrează în Ploiești, Montin se comportă ca și cum ar fi la el în curte sau pe câmp, fără nici cea mai mică urmă de respect față de cetățeni. Știți de unde știm asta?

Chiar de la primăria Ploiești care pe 22 decembrie 2022, deci cu puțin timp înainte de împrumut, în răspunsul la o întrebare referitoare la vandalizarea și distrugerea domeniul public de către ”rețelari”, ne răspundea: ”De asemenea, in cadrul controalelor efectuate în teren, S.C. Montin S.A. a fost somată, în mod repetat, să respecte prevederile legale în privința modului de execuție a lucrării

Detalii aici: Intervenții dezastruoase pe domeniul public din Ploiești. Aproape 1000 de controale și 20 de amenzi în ultimul an

Înțelegem din acest ”în mod repetat” că încă dinainte de împrumut, Montin vedea în primăria Ploiești un partener inferior, de care nu are de ce să țină cont? Înțelegem.

Înțelegem că Montin făcea ce voia, când voia și cum voia în Ploiești? Înțelegem.

Acum, ce să înțelegem din faptul că Montin a împrumutat fără dobândă Termo Ploiești?

Și mai interesant la acest gest al unei companii private de a împrumuta o companie publică – subliniem cuvântul împrumut –  este să constatăm că firma privată a făcut acest gest în contextul în care, conform statisticilor www.termene.ro, platformă care ne sprijină în documentările noastre, a încheiat anul fiscal 2021 cu o diminuare cu 14% a profitului.

Facem precizarea că am încercat să obținem punctul de vedere al companiei Montin SA însă firma nu are website, iar contactele afișate de Google ca aparținând acesteia nu a răspuns nimeni.

Încheiem textul cu un apel la cititorii noștri, printre care se află specialiști în domeniu. Referitor la aceste împrumuturi, avem o neclaritate: este legal ca o companie de tip SRL sau SA, adică nu o instituție bancară, să acorde împrumuturi, chiar și fără dobândă (sau mai ales), unei alte companii?

Avem nevoie de sprijinul vostru și vă așteptăm cu interes opiniile documentate fie pe e-mail, fie pe whatsapp la numărul 0785 075 112, fie pe mess-ul paginii noastre de Facebook/ObservatorulPrahovean.

FOTO Documente:

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Ce obligații vor avea polițiștii, jandarmii și armata pentru combaterea pestei porcine africane. Câți bani se vor acorda pentru reducerea efectivelor de mistreți –...

Un proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere, prevede noi obligații pentru polițiști, jandarmi și armată când vine vorba despre măsurile de control...

Prefectura Prahova cere mobilizarea primarilor în contextul codului galben de ninsori, vânt și polei

Prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a solicitat, joi, mobilizare în contextul fenomenelor meteorologice periculoase anunțate de meteorologi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Ce obligații vor avea polițiștii, jandarmii și armata pentru combaterea pestei porcine africane. Câți bani se vor acorda pentru reducerea efectivelor de mistreți –...

Un proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere, prevede noi obligații pentru polițiști, jandarmi și armată când vine vorba despre măsurile de control...

Prefectura Prahova cere mobilizarea primarilor în contextul codului galben de ninsori, vânt și polei

Prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a solicitat, joi, mobilizare în contextul fenomenelor meteorologice periculoase anunțate de meteorologi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Mai noi ori mai vechi? [VIDEO]

Bună ziua! Astăzi voi parcurge rubrica ceva mai frugal, pentru că pur și simplu așa am simțit că ar trebuie să fac de data...

Virozele din ultima vreme sunt puse de către unii pe seama vaccinului anti-COVID. În acest timp, mișcarea „sângelui pur” adună tot mai mulți adepți

După ce pandemia de COVID-19 a trecut, au rămas adepții teoriilor conspirației care sunt nedumeriți că nu mor vaccinații pe capete. Dacă la început dădeau...

Un elev al Școlii de Subofițeri din Boldești este multiplu campion național la Powerlifting

Printre elevii de la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu’’ Boldești se numără și Moise Gheorghe. Tânărul, în vârstă de...
Parteneri
MindArchitect
- Publicitate -