Scandalul apei calde din Ploiești este departe de a se fi încheiat, din păcate pentru cei peste 130.000 de locatari afectați de cea mai mare criză a Municipalității din ultimii 30 de ani. Potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, Termoficare Prahova a sistat furnizarea apei calde în Ploiești la 1 august pentru că primarul Andrei Volosevici a refuzat plata facturilor pentru subvenție.
”Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, țipa ca din gură de șarpe că el nu va plăti facturile, subvenția în speță, pentru apă caldă, deși ploieștenii primeau apă caldă (…)
Era evident, primarul amenințând şi anunţând tot timpul că n-o să plătească facturile, subvențiile pentru apa caldă a ploieștenilor, livrată de firma respectivă – că lucrul acesta se va încheia și firma va ajunge în incapacitate să mai livreze apă caldă.
Deci singurul vinovat pentru că s-a oprit apa caldă în Ploiești este cel care nu a plătit apa caldă livrată de o firmă timp de trei luni, pe banii ei, cu salarii plătite, cu gaze cumpărate. Este vorba despre primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.
Nimeni din orașul acesta nu ar plăti din banii lui timp de trei luni, iar primarul să nu-i plătească facturile de apă caldă. Cât putea să reziste omul ăla?” a declarat Dumitrescu, ieri, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE.
La scurt timp după emisiune, Primăria Ploiești a emis un comunicat de presă în care a explicat situația facturilor neplătite către Termoficare Prahova.
”Facturile pentru subvenția la energia termică livrată populației, emise de noul operator, S.C. Termoficare Prahova S.A., sunt în evidența Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova și au o valoare de 6.637.787,05 lei.
Având în vedere că, până în prezent, facturile menționate nu au fost confirmate și avizate în privința consumului realizat, de către (A.D.I.) Termo Prahova, conform atribuțiilor ce îi revin acestei structuri locale, Primăria Municipiului Ploiești nu poate dispune plata acestora”.
Observatorul Prahovean publică astăzi un document oficial al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Termo Prahova, transmis către Primăria Ploiești încă din data de 6 septembrie, despre care primarul Volosevici nu a scos o vorbă în public.
Astfel, ADI Termo Prahova demontează acuzațiile primarului Andrei Volosevici și îi explică, punctual, că potrivit statutului, asociația nu monitorizează pe puncte termice și instituții publice a livrării de energie termică pentru Primăria Ploiești.
Mai mult, potrivit legislației în vigoare privind controlul intern și controlul financiar preventiv, ”conducătorii compartimentelor de specialitate – cei din Primăria Ploiești răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor”.
Totodată, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice 1792/2002 privind angajarea și plata cheltuielilor publice, ”documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate din care reies obligații de plată certe se vizează pentru bun de plată de ordonatorul de credite, adică de Primăria Ploiești”.
În documentul publicat la finalul textului se arată că întrucât articolul 7 din Statutul ADI Termo Prahova prevede că ”Asociația nu are calitatea de operator și nu va desfășura activități economice”, este evident că Președintele Consiliului Director nu poate certifica realitatea, regularitatea și legalitatea cantităților facturate de către Termoficare Prahova SA către Primăria Ploiești.
În final, conducerea ADI Termo Prahova a transmis Primăriei Ploiești ”să verifice realitatea, regularitatea și legalitatea aplicării subvențiilor privind activitățile de energie termică facturate de către SC Termoficare Prahova SA cetățenilor, în perioada în care au desfășurat activitatea și să achite facturile corespunzătoare”.
Reamintim că Termoficare Prahova a dat în judecată Primăria Ploiești pentru neplata facturilor aferente subvenției apei calde livrate populației în perioada 13 mai-1 august în valoare de peste 6 milioane de lei.