Un cititor a reclamat că Nemo Express a încasat diverse sume de bani ca ramburs pentru comenzi efectuate, fără a mai returna banii. Reprezentanții companiei nu au răspuns solicitării ziarului nostru pentru un punct de vedere.
„Mă numesc Costin Dragoș și mă adresez redacției dumneavoastră pentru a supune atenției firma de curierat Nemo Express Logistic SA. Aceasta firma de curierat ( Nemo Curier ) încasează rambursuri pentru expediții efectuate, fără a mai returna / deconta banii către persoanele juridice / fizice beneficiare. Aceasta situație a început cu mai bine de 3 luni in urmă. În sprijinul afirmațiilor mele, vă rog să accesați pagina lor oficiala de Facebook, Nemo Express, unde sunt postate zeci de comentarii de la societăți comerciale și persoane fizice care, nu își primesc banii ramburs. Se fac sesizări scrise către departamentele lor și nimeni de acolo nu răspunde”, a relatat un cititor observatorulph.ro.
Un alt ploieștean susține că are de primit ramburs din partea firmei în cauză 15.000 de lei. Bani pe care nu crede că îi va mai vedea vreodată.
„Callcenter-ul pentru rambursuri nu răspunde. E o situație critică la nivel național, m-am interesat”, a mărturisit un alt ploieștean.
Am încercat să luăm legătura cu firma de curierat în cauză, însă eșec total. Numărul nu este alocat, așadar nimeni nu este în măsură să dea o explicație logică și pertinentă pentru pierderile financiare ale celor care au apelat la compania respectivă.
În plus, la solicitarea făcută de noi pe adresa de mail a companiei nu am primit răspuns.