- Publicitate -

Cine este șoferul care a declanșat protestul împotriva scumpirii carburanților la Ploiești. Cum a blocat benzinăria OMV din Vest

În semn de protest față de explozia prețului carburanților, Gabriel Iordache este doar unul dintre șoferii care a vrut să penalizeze nebunia de la pompe. A mers într-o stație OMV din Ploiești și a alimentat cu …3 lei. Povestea nu se oprește aici. Cei 400 de ml de benzină au fost achitați cu, nici mai mult, nici mai puțin, de 300 de monede de 1 și 5 bani.

20 de minute, povestește bărbatul, a durat numărarea banilor. 20 de minute, timp în care pompa a fost blocată.

- Publicitate -

„Da, am alimentat cu pipeta, cum se spune. Sper ca acesta să fie un semnal de alarmă și să se pună stop creșterii prețului combustibilului. Am două joburi, unul dintre ele de șofer. Lucrez de dimineața de la 7 până seara la ora 21. Abia supraviețuiesc de azi pe mâine, abia mai pot să îmi cresc copilul. Nu a avut nicio vină doamna din benzinărie pentru forma mea de protest, însă, așa nu se mai poate”, a mărturisit bărbatul. 

Revolta omului  nu se oprește aici. Acesta e hotărât să meargă din nou în benzinărie și să alimenteze, de data aceasta, cu un leu. Tot cu pușculița de monede de 1 și 5 bani. Asta înseamnă că își va „umple” rezervorul cu circa 150 de ml de combustibil.

Citește și: Protest împotriva scumpirii carburanților la Ploiești. Mai mulți șoferi au blocat pompele benzinăriei OMV 9 Mai [VIDEO]

- Publicitate -

Până nu scade prețul la carburant, Gabriel Iordache spune că nu se va opri. Asemeni lui, alte sute, mii de șoferi, indignați de creșterea alarmantă a prețului la benzină și motorină.

Pe 30 iunie, la nivel național, are loc un protest de amploare împotriva creșterii prețului carburanților. Se anunță participarea a circa 200.000 de conducători auto.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -