Din ce în ce mai mulți ploieșteni au început să ia atitudine împotriva aruncării și/sau depozitării gunoaielor în zone care nu sunt destinate acestei activități.
Pe uși, pe garduri, pe copaci au început încet-încet să apară diverse mesaje împotriva aruncării gunoiului. De la mesaje ferme, amenințătoare, până la mesaje haioase sau scrise în versuri, în Ploiești găsești de toate.
Poate, la sfârșitul anului, vom alcătui și un top al imaginilor cu mesaje anti-gunoi din Ploiești. Deja strângem în arhivă.
Este bine să se vadă că oamenii au început să ia atitudine.
Citește și: Imaginea zilei în Ploiești: Ne place! Dacă mai mulți ar lua atitudinea asta, am avea o șansă pentru a scoate orașul la lumină
Odată cu punerea în mișcare a autorităților, este timpul ca și noi, cetățenii, fiecare în parte, să ne aducem contribuția în păstrarea curățeniei în acest oraș.
Fie că este vorba de a nu arunca noi înșine, de a atrage atenția cuiva pe care îl vedem că aruncă pe jos, de a strânge în jurul propriului bloc sau de a lipi/monta afișe cu mesaje „păstrați curățenia”, trebuie să începem, ușor-ușor, să punem și noi umărul la păstrarea curățeniei în acest oraș.

Normal că, la români, un afiș simplu „Păstrați curățenia” va trece neobservat, așa că, unii dintre noi, găsesc în adâncul sufletului lor dramul de talent al românului mioritic.
„De fiecare dată când arunci un GUNOI, se naște un STRIGOI”! Nu se știe dacă este adevărat, dar poate puștanii de școală generală se vor speria puțin.
Citește și: Imaginea zilei în Ploiești: în loc să ne plângem că Primăria nu ne face curat în fața blocului, nu putem face și noi asta?
Dacă am sta să facem analiza în detaliu a mesajului, am observa că zicala este cam generală: Când arunci un gunoi unde? Se naște strigoiul și când aruncăm gunoiul la ghenă? Aici este discutabil și interpretabil… 😊
Dar cine stă să facă analiză pe text? Dacă o singură persoană renunță la a mai arunca gunoiul pe stradă la vederea mesajului, atunci el și-a atins scopul.
P.S.: Respectivul mesaj îl puteți vedea acum pe strada Jianu din zona de Sud a Ploieștiului. Pentru prima dată el a fost afișat în Sinaia, în 2016, de către autoritățile care încercau să civilizeze populația. La vremea respectivă au existat multe comentarii cum că nu ar fi potrivit să fie citit de către copii. Oare chiar așa să fie?