Nu ești bun pentru că trebuie, ești bun fiindcă așa îți este dat de Sus! El este omul care dovedește, zi de zi, că iubirea pentru semeni nu trebuie să se piardă în mocirla și capcana materialismului. Cunoscându-l, înțelegi că dragostea față de aproapele tău este o misiune spirituală ce nu poate aparține oricui. Ascultându-l, pricepi că bunătatea autentică vorbește de la sine și are puterea de a te schimba.
El este părintele Nicolae Tănase, omul care, dincolo de cei șase copii pe care îi are, este „mamă și tată” pentru alte 343 de „guri”, cum le numește. Copii abandonați, mame ce au găsit refugiu la Valea Plopului pentru a-și crește pruncii, bătrâni ai nimănui, deveniți o„ haină” mult prea grea și ponosită pentru cei ce odată le-au fost familie…
„O duc cum pot, gurile s-au înmulțit”
Pe părintele Nicolae Tănase l-am cunoscut în urmă cu mulți, foarte mulți ani. Nu îmi aduc aminte de el doar de sărbători, însă, în perioada aceasta, simt nevoia să îl mai sun și să îl întreb cum o mai duce.
„O duc cum pot, îmi spune, gurile pe care le hrănesc s-au înmulțit, dar Dumnezeu nu ne lasă. Toți sunt copiii mei. Că au doi, sau că au 80 de ani. Le sunt sprijin, fiindcă de aceea sunt pe Pământ. Asta îmi e misiunea. Peste o lună fac 64 de ani și am 343 de suflete ce depind de mine. 218 sunt mame cu prunci și bătrâni ai nimănui. Am 106 case, dintre care 36 locuite, restul în construcție. Mă descurc din „cerșeală”,
spune părintele Tănase, cu un nod în gât, de parcă nici nu știi cum să percepi o asemenea vorbă. E optimist și știe că lupta lui e una corectă. Asta într-o lume atât de injustă, egoistă și parcă din ce în ce mai îndepărtată de nevoile aproapelui.
Părintele Nicolae Tănase pare un Moș Crăciun pentru sutele de copii sărmani de care nu s-ar fi ales, poate, nimic, dacă el nu le-ar fi îndreptat calea și nu le-ar fi arătat drumul corect. A construit, cărămidă cu cărămidă, un adevărat cămin, o adevărată tabără pentru nevoiași. Acolo, la Valea Plopului, sau Valea Screzii cum e cunoscută zona prahoveană.
Picătura de „nebunie” a jertfei care răscumpără oceanul nepăsării generale
De el știe o țară întreagă. Vorbește cu oricine, oricând și înțelegi, doar ascultându-l, ce înseamnă adevărata valoare umană, sufletul bun, aplecat mereu către nevoile altora. La el, la părintele Nicolae Tănase, nu e loc de egoism.
Încearcă, pe cât poate, să rezolve probleme pe care un sistem întreg nu a fost în stare să le rezolve. Școală pentru copiii nimănui, orfani sau abandonați de familii, asistență medicală și socială, consiliere pentru tinerele mame fără adăpost, o vorbă bună pentru bătrânii uitați, casă, masă și un strop de credință în tot și toate. Este, cum se autodescrie, picătura de „nebunie” a jertfei care răscumpără oceanul nepăsării generale. Părintele Tănase, de la Valea Plopului, niciodată nu a putut fi un nepăsător. Acolo, la Valea Screzii, a pus bazele unei alte Românii. Mai bună, mai curată, mai lipsită de egoism.
Valea prahoveană s-a umplut de case deja ridicate sau în construcție, de suflete de copii care acum au un viitor, de mame ce își pot crește pruncii în liniște și de bătrâni pentru care „haina” singurătății și a bolii nu mai pare atât de grea. Credința îi unește pe toți. Așa i-a învățat cel ce le este sprijin, povață, prieten, creștin, iubire și prieten. Toate, noțiuni care le-ar fi fost străine sutelor de suflete ce au găsit la Valea Plopului acel „acasă” fără de care ar fi fost doar suflete rătăcite.
Valea Plopului din Prahova mai e ceva. E satul cu 28 de biserici
Ceva ce părintele locului, Nicolae Tănase, numește ferm o „normalitate”. Satul cu 28 de biserici. Satul ce încă e deficitar la capitolul apă curentă, gaze, drumuri sau canalizare, dar care se poate mândri cu nu mai puțin de 28 de lăcașuri de cult. Toate ridicate de același preot care, umil, îmi spune că, „nu-i așa mare lucru, oamenii au nevoie de regăsire, iar asta se poate face doar având deasupra „scutul” credinței. E unul la 35 de enoriași. Toate, construcții ridicate din sponsorizări sau cu ajutorul localnicilor.” Părintele ține slujbe în fiecare dintre cele 28 de biserici, dar doar în ziua cu hramul fiecăreia. Ai zice, mai în glumă, mai în serios, că părintele Tănase ar vrea câte un lăcaș de cult pentru fiecare sfânt din calendar.
„Vreau să mor în haina asta, ca să termin ce am început”
El vrea, însă, doar ca oamenii să îi înțeleagă rostul. Vrea să lase ceva în urmă. Că vorbim despre destinul unui copil necăjit sau al unui bătrân ce nu își mai vede rostul, că vorbim despre case ridicate pentru „sufletele nimănui”, cum le numește el, „vreau să mor în haina asta, ca să termin ce am început”, spune, parcă, cu obidă, părintele de la Valea Screzii.
„Nu vei avea niciodată de pierdut dacă vei fi un om bun, modest, răbdător și iubitor. Cu un cuvânt bun și pe cel rău îl faci bun, iar cu un cuvânt rău și pe cel bun îl faci rău. Bunătatea înseamnă să ai îngăduință față de neputințele celui de lângă tine. Averea mea sunt copiii aceștia și oamenii cărora le dau un rost în viață. Cu asta rămân. Cu asta ar trebui să înțelegem că rămânem toți. Restul e efemer”,
a concluzionat părintele Nicolae Tănase.
Un reper, un model, o lecție despre bunătate, empatie, îngăduință și aplecare către cel în nevoie. El este și rămâne „minunea vie” de la Valea Screzii. Mereu deschis să vorbească despre sutele sale de copii , mai mari sau mai mici, cărora le-a schimbat destinul, sau zecile de bătrâni cărora le scrie, cu al său condei al credinței, un capitol al vieții numit deznodământ fericit.