Dacă ai în plan să vizitezi Turcia, nu uita de zborul cu balonul cu aer cald. Experiența este una total diferită de tot ceea ce ai trăit până acum, iar amintirile sunt absolut memorabile. Articolul cuprinde poze din balonul cu aer cald, prețuri, poze din balon și detalii despre experiență și aterizare.
Sunt doar câteva zile de când am vizitat Cappadocia, locul de unde se lansează sute de baloane cu aer cald, în fiecare dimineață, dacă vremea este favorabilă.
Cu o zi înainte de a mă urca în balonul cu aer cald mi-am făcut tot felul de scenarii, undele total anapoda. Am avut câteva momente în care am vrut să renunț Mi s-a făcut frică de zbor, mai ales după ce am auzit că balonul cu aer cald se ridică și până la 1000 de metri altitudine.
Lansarea baloanelor cu aer cald se face la răsărit
Trecând peste micile momente de panică, aproape absurdă, mi-am făcut curaj și m-am trezit, încă de la 3 dimineața, pentru a mă pregăti pentru zborul cu balonul cu aer cald.
Astfel de zboruri se pot rezerva atât de pe internet, cât și cu ajutorul agențiile locale de turism, agenții care abia așteaptă să îți oferă o experiența de neuitat.
Detalii despre zborul cu balonul cu aer cald în Cappadocia
Prețul unui zbor cu balonul în Cappadocia diferă de la zi la zi și de la companie la companie. Când îți rezervi un loc pentru zborul cu balonul e ca și cum ți-ai rezerva o cameră de hotel într-un loc de vis.
Dacă rezervi zborul atunci când cererea este foarte mare este posibil ca prețul biletului să fie foarte ridicat. La fel de posibil este ca zborul să se anuleze din cauza vremii nefavorabile: ploaie, vânt etc. În caz de anulare, banii sunt restituiți integral.
Anulările zborurilor sunt făcute, în multe dintre situații, cu doar câteva minute înainte de experiență
Vremea e imprevizibilă, iar baloanele cu aer cald nu sunt chiar atât de ușor de dirijat.
De fapt, baloanele cu aer cald nu pot fi dirijate, ci se lasă în voia vântului. Singurul lucru pe care îl controlează pilotul balonului este înălțimea: mai sus sau mai jos. Da, asta e tot!
Suma pe care am achitat-o pentru zborul cu balonul a fost de 85 de euro. Prețul a inclus transportul până la balon din localitatea cea mai apropiată (Goreme), experiența, o filmare cu zborul, o diplomă de participare și o cupă cu șampanie, după aterizare.
Zborul cu balonul cu aer cald nu este periculos
Ridicarea balonului de la sol se face foarte lin. Ai senzația că urci cu liftul. Într-un balon încap aproximativ 20 de persoane. Înainte de zbor toți pasagerii iau parte la un scurt instructaj. Acesta cuprinde detalii legate de comportamentul pasagerilor în timpul zborului, dar mai ales la aterizare.
Zborul durează între 45 de minute și 90 de minute, în funcție vreme. Pasagerii sunt distribuți în funcție de greutate. Aceștia nu se pot “plimba” prin balon după pofta inimii pentru că balonul este compartimentat.
Poziția de aterizare
Pentru aterizare există o poziție specială pe care toți pasagerii aflați în balon trebuie să o execute. Poziția de aterizare este stând ghemuit. Pentru siguranță, la aterizare există mici corzi de care pasagerii sunt rugați să se țină pentru a evita orice situație neplăcută.
Totul este la superlativ, iar zborul cu balonul cu aer cald este o experiență greu de explicat în cuvinte, însă imaginile vorbesc de la sine.





