- Publicitate -

Povestea ploieștencei care a fondat o școală de gramatică. Cum a ajuns să lupte împotriva „maltratării” limbii române FOTO

Data:

Distribuie articolul:

74701693_984296285246326_4187188235622940672_n_e5f7f.jpgSătulă de modul în care diverse persoane, de toate categoriile de vârstă și sociale, „faultează“ limba română fie în scris, fie vorbit, o tânără ploieșteancă a hotărât să ia măsuri. Nu doar să atragă atenția, ci să-i și (re)educe pe cei care greșesc, adesea, din neștiință. Este vorba despre Corina Popa, absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria“ din Ploiești, doctorand în Lingvistică și fondatoarea Școlii de gramatică.

- Publicitate -

Proiectul său se adresează tuturor celor care doresc să comunice (mai) bine și să transmită mai departe preocuparea pentru calitatea exprimării în limba română.

„Modul în care se exprimă o societate reflectă, categoric, gradul său de educație. Problema nu se rezumă însă la clasica presupoziție conform căreia școala nu-și învață elevii să se exprime corect gramatical. Într-un scenariu ideal, al școlii care își face datoria de a forma fără cusur capacitatea de exprimare corectă în limba maternă, întreg demersul trebuie dublat de o gândire clară și logică pe măsură.

Lucrurile pe care le poți exprima clar și corect sunt dovada faptului că te poți raporta clar și corect la lucrurile despre care vorbești. Să utilizezi limba nu doar ca pe un instrument de comunicare, ci și de cunoaștere. Dacă nu poți stăpâni limbajul, limbajul ajunge să te stăpânească. Să devii incoerent. Să nu ai măsura propriei incoerențe. Să nu ai măsura locului pe care îl poți ocupa în societate și limitele propriei științe. Să nu înțelegi valorile pe care le predici.

- Publicitate -

Schimbările sistemice sănătoase și durabile se fac doar prin educație. Dar educația corectitudinii gramaticale trebuie să fie dublată de educația pentru valori și de fundamentarea gândirii critice. Cred că o pastilă de gramatică și de gândire critică pe zi, asociată unui regim de citit sănătos influențează în mod decisiv nivelul de educație al unei societăți”, este motivul Corinei Popa care a dorit să fie parte din schimbare.

Proiectul „Școala de gramatică” se axează pe trei paliere, având o latură educațională, una socială, iar una de implicare civică în mediul online, acolo unde mulți dintre noi comunicăm mai mult și mai des decât reușim s-o facem față-n față.

În ceea ce privește aspectul educațional, Școala de gramatică are în desfășurare trei tipuri de cursuri pentru elevii cu vârste între 9 și 18 ani, în cadrul cărora gramatica este predată interactiv ca o știință a conexiunilor.

- Publicitate -

Fiecare curs are la bază o metodă didactică proprie, bazată pe interdisciplinaritate și pe dezvoltarea sinelui prin limbaj. Cel mai apreciat curs – dezvoltarea limbajului verbal, paraverbal și nonverbal – prin gramatică, muzică și prin actorie este cerut în mai multe orașe ale țării, așa că, începând de anul viitor, va lua naștere Caravana Școlii de gramatică, iar primul popas va fi la Ploiești.

La partea socială, Corina Popa și-a propus ca din fondurile Școlii să fie organizate, începând de luna aceasta, ateliere gratuite cu scopul de conștientizare a beneficiilor exprimării corecte. Pentru că nu e suficient să-i învățăm doar pe copii să se exprime coerent și corect, ci și pe cei care îi influențează zi de zi, Școala de gramatică a lansat o serie de cursuri pentru părinți și pentru vloggeri/ bloggeri.

Atelierele au loc la finalul lunii noiembrie – pentru părinți și începutul lunii decembrie – pentru vloggeri și bloggeri și sunt gratuite. Un alt obiectiv social al „Școlii de gramatică” este finanțarea primului Centru de educație remedială pentru elevii în situații de corigență la limba și literatura română, fără posibilitatea materială de a accede la pregătiri suplimentare. Orele remediale vor începe din luna februarie și vor ajuta douăzeci de elevi de clasa a VIII-a din București.

- Publicitate -

Nu putea lipsi din structura proiectului implicarea civică în mediul online, mai ales pe pagina de Facebook, pentru care sunt pregătite materiale cât mai accesibile și mai amuzante cu ajutorul cărora este trezit gustul pentru exprimarea corectă. Cum bunele practici lingvistice au devenit o raritate în spațiul public românesc și în mediul online, pagina de Facebook a Școlii de gramatică vine de trei ori pe săptămână cu postări amuzante, prin care sunt semnalate cele mai frecvente greșeli din limba română.

70556445_128472095181367_4383922717309534208_n_43731.jpg

În doar două luni, 10 000 de oameni s-au alăturat paginii și duc mai departe mesajele gramaticale ale Școlii. De asemenea, din două în două luni, este lansat câte un episod nou din serialul „Care PE care”, într-o producție video semnată de ploieșteanul Mihai Filoneanu.

Cine este fondatoarea „Școlii de gramatică”?

- Publicitate -

Corina Popa este ploieșteancă și a absolvit Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” în anul 2009. A urmat Facultatea de Litere și două programe de masterat în cadrul Universității din București – în domeniul lingvisticii și al tehnicilor diplomatice. În timpul doctoratului în lingvistică, a devenit bursieră a Universității Complutense din Madrid, fiind simultan admisă la Școala Diplomatică din Madrid.

După terminarea studiilor, s-a întors în România pentru a fi parte din schimbarea de care educația noastră are nevoie și și-a transpus cercetările din neurolingvistică într-un program educațional gratuit, oferit de Centrul „InterEDU” liceenilor din Ploiești. Face parte din Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă, este consilier pe probleme de educație la Parlamentul României și realizatoare a emisiunii NEXT: Educația viitorului.

În 2019, a fost desemnată de Consiliul Național al Elevilor activist al anului pentru educație și a primit invitația de a face parte din comunitatea internațională de cercetare „Educational Role of Language”, urmând să publice primul volum cu însemnările sale despre pedagogie la Târgul de carte Gaudeamus de luna aceasta.

- Publicitate -


Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Florin Piersic a ieșit de la Terapie Intensivă. Ce mesaj le transmite fanilor

Marele actor Florin Piersic a ieșit de la Terapie...

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Florin Piersic a ieșit de la Terapie Intensivă. Ce mesaj le transmite fanilor

Marele actor Florin Piersic a ieșit de la Terapie...

Cine participă la marea confruntare pentru Primăria Ploiești

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...
- Publicitate -