faliment-primaria-ploiesti_3542c.jpg

Cu un buget aprobat numai pentru prima jumătate a anului, când vine vorba de transport, iluminat public sau salubritate, Primăria Ploiești are nevoie urgent de o infuzie de capital. În caz contrar, administrația locală riscă să nu mai poată onora nicio factură. Singurele sume prevăzute în buget până la finele anului sunt cele aferente cheltuielilor salariale.

Situație gravă la Ploiești când vine vorba de bugetul local. Generozitatea Consiliului Local privind majorările salariale, sumele diminuate alocate de la bugetul de stat, concomitent cu sarcinile pasate pe umerii autorității locale, au adus municipalitatea la un pas de o nouă criză financiară.

După primele șase luni ale anului, la Ploiești nu s-a găsit încă o soluție salvatoare pentru redresare, în condițiile în care promisiunile guvernamentale cu privire la noi alocări de la bugetul de stat momentan nu s-au concretizat.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Banii de la bugetul de stat, aferenți diferenței de impozit dintre 43% și 60%, ar fi trebuit să fie virați încă din primul trimestru, lucru care nu s-a întâmplat.

„Noi am avut o întâlnire la Guvern, la care au participat reprezentanții din AMR, în care singura chestiune mai clară, care nu este însă parafată, a fost că va fi acordată această diferență, care trebuia virată încă din primul trimestru.

Numai că și în condițiile în care banii vor fi virați sumele nu vor fi îndestulătoare pentru acoperirea sumelor necesare pentru transport, iluminat public și celelalte servicii. Momentan nu înregistrăm restanțe la plata facturilor”, a explicat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești.

Citește și: Mijloacele de transport de la CSM Ploiești au ajuns, iar, sub sechestru. Clubul Sportiv nu mai are bani nici pentru plata antrenorilor și sportivilor

Din start trebuie spus că anul 2019 a început cu un efort bugetar suplimentar de 25 de milioane de lei, aferent majorărilor salariale, plății normei de hrană și a voucerelor de vacanță pentru angajații de primărie, dar și pentru cheltuielilor salariale pentru însoțitorii persoanelor cu handicap

„Dacă în 2018, avantajul municipalității a fost că a avut la dispoziție un excedent de 45 de milioane de lei, anul acesta nu a mai fost vorba despre așa ceva. La momentul aprobării salariilor am spus că trebuie să fim prudenți, însă cu toate acestea, în Consiliul Local a fost aprobată majorarea cheltuielilor salariale. La acea dată ne-a fost garantat, în ședința Consiliului Local, faptul că vor exista bani pentru celelalte servicii. La aprobarea bugetului, au fost prevăzute fondurile necesare până la sfârșitul anului numai pentru salarii. Efortul financiar suplimentar a fost de 25 de milioane de lei. Iar din septembrie va fi începutul sfârșitului. Momentan nu avem întârzieri la plata facturilor pentru servicii, însă problemele de abia acum încep. Gradul de încasare a taxelor și impozitelor locale este deja de 80% și nu întrevăd că Guvernul o să vină cu o soluție”, a precizat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg