fbpx

WhatsApp Image 2019-04-03 at 19.59.11 (1).jpegLa 19 ani se află doar la un pas de a-și împlini „visul american”. Unul la care a râvnit ani buni, pentru care s-a pregătit și de la care are o multitudine de așteptări. Miruna Ioana Constantin, elevă în ultimul an la Colegiul Național „Mihai Viteazul“ din Ploiești a fost admisă la cinci universități de prestigiu din lume, dintre care patru sunt din Statele Unite ale Americii. Așteaptă cu nerăbdare să se îmbarce în avionul care o va duce către locul unde va „absorbi“ toată informația despre lumea afacerilor.

A chiulit, a avut toată „paleta“ de note, a vânat rezultatele școlare, și-a spus punctul de vedere ori de câte ori nu a fost pe aceeași lungime de undă cu profesorii… Se poate descrie în multe moduri, dar nicidecum ca un elev „model“. S-a implicat în diverse activități, în special cele care au presupus promovare și comunicare. A candidat pentru tot felul de posturi de conducere pentru că întotdeauna și-a spus punctul de vedere, considerându-l unul obiectiv, argumentat și actualizat vremurilor și cerințelor actuale.

În prezent, Miruna Ioana Constantin este elevă în clasa a XII-a, la profilul Mate-Info, bilingv Engleză și face parte din Consiliul de Administrație al CN „Mihai Viteazul“, unde a fost aleasă reprezentant al elevilor.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

De altfel, de când era mică visa să devină o persoană cu autoritate, de talie internațională.

„N-aveam aspirații de medic, profesor, manechin etc. Eu îmi doream să fiu prințesa lumii. Ulterior, le spuneam tuturor că vreau să devin președintele SUA, iar când am înțeles că e imposibil am revenit pe meleaguri autohtone și mi-am propus să fiu președintele României. Mi-a trecut și ambiția asta, iar acum mi-aș dori să devin o femeie de afaceri, dar una care să vorbească, să prezinte. Îmi plac foarte mult oamenii și să comunic cu ei“, ne-a declarat tânăra ploieșteancă.

Școala primară a urmat-o la Plopeni, unde a locuit cu bunicii. De la ei a învățat că respectul și sinceritatea față de tine, în primul rând, dar și în raport cu ceilalți sunt valorile cele mai importante. Ulterior, din clasa a V-a s-a mutat la Ploiești, unde a început studiile la CN „Mihai Viteazul“. S-a acomodat foarte ușor, iar când a fost să opteze pentru liceu n-a luat în calcul o altă alternativă. Știa cam ce-o așteaptă de la prietenii mai mari.

Calea spre SUA

Spre Statele Unite a început să se îndrepte odată cu povestirile mamei sale din călătoriile întreprinse aici.

„Mama e medic stomatolog și a fost plecată o perioadă în SUA. Mi-a povestit, inducându-mi cumva dorința de a cunoaște această lume. Ulterior, am mai urmărit niște filme, seriale și așa mi s-a infiltrat dorința de a ajunge pe tărâmul tuturor posibilităților”, ne-a declarat Miruna.

Dintre materiile de la școală, Engleza a pasionat-o dintotdeauna, iar ulterior a fost atrasă de Economie, Antreprenoriat. A și participat la un târg dedicat viitorilor afaceriști, unde împreună cu echipa, a realizat un proiect. Nu a fost câștigător, dar prezentarea le-a adus premiul pentru cea mai bună reclamă.

A călătorit, a vrut să cunoască cât mai multe locuri, inclusiv campusuri universitare. A ajuns la Stanford University, a participat la tot felul de activități, inclusiv la tabăra sportivă. A fost momentul în care a aflat cam ce-o așteaptă dacă va merge să studieze în SUA, iar dorința de „a fugi“ de tradiționalismul din România, de a lua viața de la capăt într-o lume nouă, cu cerințe, concepții total diferite de cele pe care le știe aici a început să devină tot mai puternică.

„Am prieteni care au studiat sau sunt la facultăți prin București. Nu mă atrage mediul de aici. Bucureștiul e un Ploiești mai mare, unde pe aceeași cafea plătești de trei ori mai mult decât aici“, ne-a mărturisit Miruna.

Nu se numără printre acei adolescenți care susțin că anii de liceu au fost cei mai frumoși, ci știe că îi vor plăcea la nebunie cei care vor veni. Vor fi o provocare pentru ea, dar una căreia îi va face față pentru că are spiritul de a se descurca în orice circumstanțe. A știut inclusiv cum să-și câștige propriii bani atunci când s-a trezit cu veniturile blocate.

„Am exagerat într-o vară cu cheltuielile, mama mi-a blocat cardul și pentru că aveam nevoie de bani am căutat soluții. Având foarte multe lucruri, iar pe multe dintre ele nu le mai îmbrăcam, m-am hotărât să le vând. Le-am fixat un preț tentant, le-am fotografiat, le-am postat și fiind haine frumoase, de firmă, le-am dat foarte repede“, ne-a spus adolescenta.

La școală a făcut slalom printre materiile și orele plictisitoare. A avut și medii de 5, a avut și absențe, dar a chiulit cu știrea mamei sale, în sensul că, de fiecare dată, a anunțat-o de locul unde se află.

A venit și momentul în care viața de huzur, fără griji, să fie înlocuită de cea cu responsabilități. Și cum până la finele liceului mai este foarte puțin, cu visul american în gând și suflet, Miruna a căutat și a aplicat la o serie de universități. A fost admisă la cinci dintre ele, una din Italia, iar celelalte din Statele Unite: Bentley University, Saint John’s University, Drexel și Pace University.

Bentley University, opțiunea Mirunei

La toate s-a axat pe studii de business. S-a sfătuit cu ai ei, însă decizia i-a aparținut, iar Universitatea Bentley a fost cea care a atras-o cel mai mult. Meritul reușitei îl împarte cu Alina Ranenfir Alexiu, profesorul care a îndrumat-o în realizarea eseurilor.

„Profesorii te ajută dacă le ceri ajutorul. În cazul meu, această doamnă profesor a fost omul care mi-a insuflat dragostea pentru antreprenoriat și care m-a ajutat să reușesc în ceea ce mi-am propus“, a completat Miruna.

Bursa obținută la Bentley este de 30.000 de dolari, însă costul unui an de școlarizare se ridică la 71.000 de dolari. Diferența o vor acoperi părinții, iar pentru celelalte cheltuieli, tânără este dispusă să-și găsească job-uri part-time, astfel încât, pe lângă experiență, să fie, ca și până acum, independentă.

În timpul liber îi place să călătorească, să facă sport și să citească, în special biografii. Crede foarte mult în puterea intenției și știe că visurile i se vor împlini. Cu multă muncă, bineînțeles!

Foto: arhiva personală Miruna Constantin

WhatsApp Image 2019-04-03 at 19.59.11 (1).jpeg

WhatsApp Image 2019-04-03 at 19.59.10.jpeg

WhatsApp Image 2019-04-03 at 20.00.32.jpeg

WhatsApp Image 2019-04-03 at 19.59.12.jpeg

WhatsApp Image 2019-04-03 at 20.00.33.jpeg

WhatsApp Image 2019-04-03 at 20.00.38.jpeg

WhatsApp Image 2019-04-03 at 20.00.37.jpeg

WhatsApp Image 2019-04-03 at 20.00.35.jpeg

WhatsApp Image 2019-04-03 at 20.02.39.jpeg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale