- Publicitate -

Cum a fost lăsat un hoț de polițiștii din Ploiești să fure o mașină. ”Stați liniștită, o să arunce cheile pe undeva!”

masina_c5835.jpeg

O familie din Ploiești trece prin momente dificile după ce a fost prădată de două ori în mai puțin de 48 de ore. Prima dată le-a fost furată din fața casei o geantă cu acte și cheile unei mașini, pe care hoțul a furat-o a treia zi. Reacția polițiștilor Secției 3 a fost una ”tipică”, din păcate: ”stați liniștită, o să arunce cheile pe undeva”.

În dimineața zilei de 31 august, mașina de serviciu a soțului Georgianei R., parcată în fața casei de pe strada Mărășești din Ploiești, a fost spartă de hoț/hoți. Aceștia au furat o geantă în care se aflau un portofel cu bani și documente, ștampilele firmei, carduri bancare, precum și dublura cheii de la mașina sa.

- Publicitate -

Femeia s-a dus la secția 3 de Poliție, unde a reclamat furtul, însă atitudinea oamenilor legii nu a fost cea la care spera.

”Deși eram disperată, răspunsul lor a fost să stau liniștită că geanta probabil a fost aruncată pe undeva și că pe acel hoț sigur l-au interesat doar banii din portofel. Le-am repetat că printre bunurile sustrase se numără și cheile de la mașina mea, degeaba însă”, ne-a transmis ploieșteanca.

- Publicitate -

Aceasta a revenit a doua zi la secție, pe 1 septembrie, insistând că hoții trebuie găsiți având în vedere documentele și cheile furate: ”Și de această dată m-au tratat cu superficialitate. Mi-au spus că hoții nu au ce să facă mai ales cu cheile și că le vor arunca pe undeva”.

De ce i-a fost frică nu a scpăpat!

În dimineața zilei de 2 septembrie, femeia a constatat îngrozită că mașina sa, ale cărei chei au fost furate cu două zile înainte din mașina soțului, spartă de hoți, a dispărut din fața casei!

- Publicitate -

”Este cât se poate de limpede că cei care au furat geanta s-au întors și au văzut că acele chei se potrivesc la mașina mea și duși au fost! Mașina este în leasing, mai am de plătit doar patru rate și e în stare impecabilă! Suntem în data de 5 septembrie și nu există nicio pistă, niciun suspect, nicio cameră de supraveghere. Vă rog să publicați fotografia mașinii mele poate o vede cineva în trafic!” a fost mesajul disperat al cititoarei noastre.

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere reprezentanților IJP Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Ce simte un om înainte să sară din avion: o zi printre parașutiștii de la Strejnicu

Joi, 14 mai 2026, la Aeroclubul Teritorial Ghe. Bănciulescu...

Dac Warrior 2026 aduce familiile și sportivii la Tohani, pe trasee cu obstacole

Organizatorii Dac Warrior 2026 au anunțat ultima perioadă în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -