- Publicitate -

Martor la accidentul mortal de pe Șoseaua Vestului: ”Am văzut momentul impactului. Blocul s-a zguduit ca la cutremur!” VIDEO

Data:

Distribuie articolul:

hqdefault_f40b8.jpg

O cititoare, martoră la accidentul mortal petrecut noaptea trecută pe Șoseaua Vestului din Ploiești, a povestit pentru observatorulph.ro scenele șocante la care a asistat.

- Publicitate -

”Am văzut accidentul de pe balcon. Un autoturism cu numere roșii, inscripționat ca taxi, venea în viteză și cu muzica la maximum dinspre Nord. Fiind miezul nopții, semafoarele nu funcționau, așa că a pătruns în intersecția de la Catedrala Eroilor cu o viteză foarte mare. Probabil, șoferul s-a speriat de o altă mașină care venea din centru și a virat spre Vest  și a tras de volan, lovind bordura. Am văzut o scenă desprinsă parcă din filme, cu mașina zburând efectiv într-o dubă de pe marginea drumului, apoi răsturnându-se de câteva ori și târându-se peste 100 de metri pe carosabil”, povestește martorul.

Imaginile, cu un puternic impact emoțional, pot fi vizionate AICI

”Impactul a fost atât de puternic, încât blocul s-a zguduit ca la cutremur. Peste tot erau bucăți din mașinile avariate și un nor de praf și fum”, povestește femeia.

- Publicitate -

Citește și Cum s-a produs accidentul de pe Șoseaua Vestului din Ploiești. Un bărbat, pasager într-un taxi, a murit

Fiind de profesie asistent medical, a coborât în stradă pentru a acorda primul ajutor.

La locul accidentului l-a găsit pe șoferul care a provocat accidentul în stare de șoc, iar pe pasagerul din dreapta mort.

- Publicitate -

”Șoferul tremura și se comporta ciudat, din cauza șocului. Mi-a spus că o mașină cu numere de Dâmbovița i-a tăiat calea. A scăpat ca prin minune fără răni grave, în schimb, pasagerul din dreapta era mort, probabil după impactul cu duba parcată. Mi-a spus că victima nu era un client, ci un prieten și m-a întrebat dacă va ajunge la pușcărie pentru ce-a făcut?”.

Noi imagini de la locul tragediei trimise de un cititor:

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...

Cum s-a produs accidentul de motocicletă din Poienarii Burchii

Accidentul de motocicletă, care a avut loc în această...

UPDATE: Accident grav în Poienarii Burchii Un motociclist este inconștient

Un grav acccident rutier a avut loc în această...

Noaptea Muzeelor la Casa Tineretului din Ploiești

Astă seară, de Noaptea Muzeelor, au loc evenimente deosebite...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primărie de cumetrie. Schema prin care Volosevici și-a angajat fini, afini, prieteni

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Imagini superbe cu Ploieștiul văzut din turnul cu ceas al Halelor Centrale

Ne-au parvenit la redacție imagini în exclusivitate cu Ploieștiul...

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...

Cum s-a produs accidentul de motocicletă din Poienarii Burchii

Accidentul de motocicletă, care a avut loc în această...

UPDATE: Accident grav în Poienarii Burchii Un motociclist este inconștient

Un grav acccident rutier a avut loc în această...
- Publicitate -